A nu știu câta oară

O adiere tristă îmi mângâie fereastra, Ca aripa de înger perdeaua se-nfioară, Iar eu alerg desculță, împing cât colo glastra Și mă lipesc de geam, chiar dacă-n noaptea asta Te caut cu privirea a nu știu câta oară. Mă uit pe strada rece, lipsită de culoare – Din case curge viață, curg bucurii și șoapte;…

Tremur

Stătea încovoiată la un colț de stradă Ca o statuie de care timpul a uitat; Avea o linguriță în pumnul înghețat, Iar trecătorii prea grăbiți puteau să vadă Cum, ca o năframă, se așternea zăpadă Pe fruntea ei ridată ca un pământ brăzdat.   Plângea ascuns, în palme, să știe numai ea Cât de grea…

Unde-am să te întâlnesc?

Unde-am să te întâlnesc?   Sub caisul din livadă, La apusul unui soare? Lângă omul-de-zăpadă Sau, mai bine, lângă mare?   Într-un colț de curte veche? Printre tufe de afine? Într-un glas dintr-o ureche? Unde am să dau de tine?   Într-un zâmbet de bunică? Pe o pagină de carte? Sau în torsul de pisică?…

O fi târziu?

Îți văd prin fruntea albă cum picură durerea, Pe gât ți se prelinge ca un pumnal ascuns; E noaptea tare lungă și înmuiată-n plâns Când gândurile toate-s amare ca și fierea. Zăcând umflat și putred pe patul suferinței, Îți frecționezi frenetic mâinile ce scrâșnesc; Pierdut în întuneric de tot ce-i omenesc, Șoptești încet o rugă,…

Absent

Câteodată râd si câteodată plâng, Și uneori renasc din propria-mi cenușă; Mai sunt și optimistă, dar mult mai des mă frâng, Iar dacă-nchid un drum, deschid o altă ușă. Câteodată dau , câteodată strâng.   Câteodată cad și câteodată zbor, Dar nu concep vreodată să nu mă mai ridic. Mai am și zile proaste, dar…

Accident

Nu te cunosc decât prin gând Și nu cunosc nici firul vieții, Dar iată că aud plângând Inimi pe care oarecând Le-ai vrut ca sprijin bătrâneții, Vârstă ce n-ai s-o-ajungi nicicând.   Nu te cunosc, dar simt uimire, Căci nu cunosc ce țese-o soartă, Însă-ți știu ultima privire; Știu că-ntr-o rece licărire Zărit-ai stele-n clipa…