Ia-mă și pe mine!

Haide, ia-mă și pe mine peste râuri de poveste, Ține-mi mâna într-a ta și condu-mă printre nuci, Eu să zbor în urma ta, printre stelele celeste, Numai tu în lumea asta să cunoști unde mă duci.   Haide, du-mă și pe mine să alerg pe mușchiul moale Și îmbrățișează-mi tâmpla printre trunchiuri gri de fagi,…

Ține-ți de nevastă!

Prea mult arunci tu vorbe peste ograda plină, Prea mult te dai cocoș, când eu nu-ți sunt găină, Îmi înfășori cu ochii toată făptura castă, Ia mută -ți tu privirea și ține-ți de nevastă!   Îți fluturi iarăși mâna ca să mă uit la tine – Oare esti orb voit la ce nu se cuvine?…

Cât sunt de mic

Atât de mic, atât de mic, Sunt doar un fir fin de nisip, Doar un grăunte de muștar, Fără de glas și fără chip, Un anonim fără habar Cât e de mic.   Dar mă înclin sub un colos, Sub cerul cel de stele plin – Un întuneric temerar Îmbrățișând planeta lin, Un univers fără…

Rapel

Fă-mi rapel de tine În serile amare și-n nopțile senine! Nu sta întunecat ca o otravă dulce Nu arde și distruge tot ce nu poți seduce Sau ce nu poți obține. Fă-mi rapel de tine, Căci am să uit de lacrimi, amaruri și suspine… Ultima dată, poate, sau poate încă una, Așterne-mi la picioare cerul…

Să cadă

Să cadă-n pungă galbeni, Să vină și să cadă Spre cei ce plini de teamă Stau nebăgați în seamă De iarnă sau…de oameni, Pe-un petec de zăpadă.   S-a dus Crăciunul iute, Lăsând pustiu în case, Dar să nu-i dăm uitare Celui ce casă n-are, Celui cu haine roase Și cu priviri pierdute.   Sezon…