Cum poți?

Nu te simți singur, oare, când noaptea te-mpresoară, Iar capul ți-e pe pernă, dar mintea sus, pe nori? Cum faci, când ești rănit, rana să nu mai doară? Cum faci să nu greșești la fel de două ori? Nu te trage pământul, când tâmpla ți-este plină De zgură fără margini și temeri de prisos? Cum... Citește în continuare →

Sfârșit și început

Un pom s-a ridicat și altul piere, Se naște-o stea și alta cade-n zare, Nori se răsfiră, lăsând în urmă soare, Iar soarele în neant, la rândul lui, dispare, Lăsând s-alunece în locu-i Carul Mare; E-un șir prelung de lupte efemere Între o primă și o ultimă suflare.   Un anotimp aleargă după altul, Un... Citește în continuare →

O fi târziu?

Îți văd prin fruntea albă cum picură durerea, Pe gât ți se prelinge ca un pumnal ascuns; E noaptea tare lungă și înmuiată-n plâns Când gândurile toate-s amare ca și fierea. Zăcând umflat și putred pe patul suferinței, Îți frecționezi frenetic mâinile ce scrâșnesc; Pierdut în întuneric de tot ce-i omenesc, Șoptești încet o rugă,... Citește în continuare →

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑