Tăcerea

Tăcerea e de sticlă;
S-a așezat peste orașe ca un clopot viu
Sub care se adună un abur de frunți crețe,
Și tot ce nu-i sub clopot e moarte și pustiu,
Iar tot ce-i prins sub sticlă e teamă și tristețe.

Ca urmăriți de valul ce ritmic se retrage,
Ne ardem toți la suflet – o fragedă friptură
Sub clopotul de sticlă; dar sticla se va sparge,
Atinsă de o pană ce naște o fisură…

Iar când în zori de vară, din clopot și tăcere,
Vor fi rămas doar cioburi și ciucuri mici de frică,
Când nu va mai fi abur, nici moarte, nici durere,
Ne vom renaște toți, sub zbor de rândunică.
                                                                                                         T.

Saluuut!!
Azi îți strecor firava imagine a unui final fericit, alături de reamintirea luminii de la capătul tunelului. Sper că ești bine și plin de optimism față de viitor. Și mai sper că reușești cumva, cumva, să rupi câte un crâmpei de primăvară și să ți-l bagi în suflet, ca să înflorească cireșii și acolo. 🌸