Accident

Nu te cunosc decât prin gând

Și nu cunosc nici firul vieții,

Dar iată că aud plângând

Inimi pe care oarecând

Le-ai vrut ca sprijin bătrâneții,

Vârstă ce n-ai s-o-ajungi nicicând.

 

Nu te cunosc, dar simt uimire,

Căci nu cunosc ce țese-o soartă,

Însă-ți știu ultima privire;

Știu că-ntr-o rece licărire

Zărit-ai stele-n clipa moartă

Ce te-a trecut spre nemurire.

 

Te-ai înșelat, îți grăiesc tristă…

Nu luceau stele, luni pe neguri,

Ci erau faruri pe o pistă

Fără sfârșit – pe-a morții listă

Tu fost-ai scris; și-urcând spre ceruri,

Mult ți-ai plâns soarta egoistă.

 

Nu te cunosc,  chip fară ani,

Dar am văzut ce rău îi doare

Pe cei care te-așteaptă-n van

Clipă de clipă, an de an,

Sperând sa te zărească-n zare,

Cu ochi senini, suflet orfan…

 

Nu te cunosc, dar știu prea bine

Că ochii lor goi vor rămâne…

Mereu cătându-te pe tine,

Vor înțelege într-un fine

Că ale vieții mâini stăpâne

Te-au dus departe, pe-ape line.

 

Nu te cunosc, dar te-oi vedea odată

Când voi ajunge la capăt de drum

Și-atunci, un biet bunic și-o fată

Vor râde poate, laolaltă,

De trupul lor cel facut scrum

Și de ticăloșia unui „niciodată”.

 

Nu te cunosc, dar simt cum tună

Cântecul tău de veșnicie,

Cătând prin foc și prin furtună

O inimă care-ți răsună

Cu cea din piept în armonie.

Și când mai multe se adună,

Veți fi toți iarăși împreună,

Trăind eterna bucurie.

 

T.

Publicitate