Lemn

Vine-o nenorocire De peste munți cețoși, Și curg apele gârlă Peste bocancii groși. Doar mama stă-n uimire, Cu mâneci suflecate, Țintind la vechea turlă Sprâncene ridicate.   „Unde mi-or fi copiii?” Se-ntreabă ea mâhnită, De grijă și de spaimă Subit îmbătrânită. „Unde or fi copiii?" Dă glas gândului tata, Cuprins de-aceeași teamă, Privind cu jale... Citește în continuare →

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑