Ca-n România

În toată lumea de-am umblat,

N-am găsit mai plină via

Și-un câmp mai verde n-am aflat

Ca-n România.

 

Prin orice case am pășit,

Nu-i mai mare omenia,

Și grai mai cald n-am auzit

Ca-n România.

 

La o horă, mână-n mână,

Se alungă dușmănia,

Și-apoi pacea e stăpână

În România.

 

Văd oameni care se spetesc,

Chiar de mică e simbria;

Aici muncesc, mor și trăiesc –

În România.

 

Pe pieptul ce-a luptat din greu

Ne stă emblemă vitejia,

De-aceea lupt acum și eu

Cu România.

 

Ei mă-ntreabă, rând pe rând,

Unde îmi stă mândria;

Iar eu, cu fruntea sus, răspund:

În România!

                                                        T.

                Saluuut! Am eșuat în a scrie un articol de 1 decembrie, însă mi-am dorit foarte mult să nu las evenimentul să treacă fără să aduc un mic dar țării în care am devenit ceea ce sunt.

Da, am observat că de fiecare dată când se adună o mână de oameni la un eveniment social, România este arhidezbătută. I se despică firele mai ales pe latura politică, însă există un milion de alte motive pentru care se ridică sprâncene și se înalță nemulțumiri. Ei bine, vreau să știi că eu cunosc și toate aceste părți mai puțin frumoase ale subiectului și am scris articolul în pofida lor. În ciuda lor, chiar. De ce?

Pentru că eu iubesc România. Na, c-am zis-o. O iubesc. Îi iubesc fiecare crăpătură din pământul uscat de soarele verii, i-aș îmbrățișa cireșii în floare, i-aș picta iar și iar munții și țărmurile, i-aș cânta pe clape de lut toate cântecele populare; i-aș îmbrățișa toate trunchiurile falnicilor stejari și i-aș asculta glasul izvoarelor; i-aș fura spice aurii de grâu, să-mi fac cunună de aur; i-aș spune toate secretele mele și aș căuta toate tainele ei, ca să culeg din ele seva lucrurilor neștiute. Și știi de ce? Pentru că eu o cunosc altfel. Nu o știu prin prisma lipsurilor și a amărăciunii, chiar dacă m-am ciocnit și de lipsuri, și de amărăciune. Nu o definesc în funcție de președinte, de guvern, de salarii, de taxe și de datorii, chiar dacă media îi lipește aceste lucruri în frunte, transformându-le în cornul ironic de mizerabil al unui unicorn. Nu.

Eu o cunosc prin ochi de copil. O cunosc printr-o inimă deschisă. O văd printr-un suflet plin de speranță și încredere.  O întâmpin în mintea mea cu recunoștință și drag, pentru că m-a făcut să-i gust și împărtășesc din caracter – e calmă și însorită în majoritatea zilelor, afișând un cer de-un senin imperturbabil, dar acesta devine negru într-o clipită, spulberând liniștea întregii lumi prin mânia primului tunet.

Da, e iute și nărăvașă, poznașă și fantastică, unică și imaculată prin tradițiile și jocurile ei inocente, exact ca un inorog. Pare inofensivă, știi? Dar îți spun ceva: istoria țării noastre a fost botezată cu râuri de sânge și spălată cu oceane de lacrimi. Țara noastră a ajuns aici prin luptă, a ajuns aici prin sacrificii inimaginabile. Și de aici nu pleacă. Așa că da, pare inofensivă, dar cu România nu te pui. Câinele care latră nu mușcă, iar pe România nu o prea auzi lătrând. Vai de cei pe care îi prinde între colți!

Nu-i ușor să fii România în ziua de azi, când toți vor să te doboare și îmblânzească, crezând că dacă te împing și presează suficient de mult, vei deveni suficient de maleabilă încât să dansezi pe muzica lor. Nu-i ușor să-ți aperi bogăția atunci când ești jefuită din mai multe părți deodată, nici să nu te sfărâmi și dezbini atunci când cei în care ai cea mai mare încredere te trădează. Așa că România tace. Și plânge. Și îndură. Dar nu se lasă învinsă. Puterea ei e tot acolo, întreagă. Pe ea nu pot s-o doboare. Răzvrătirea ei nu pot s-o îmblânzească. Bogăția inimii, vitejia și simplitatea nu pot să i-o fure. Așa că nu e înfrântă. Se pregătește. Pentru ce?

Nu știu. Dar plănuiesc să fiu în zonă ca să aflu, pentru că vreau să plâng de bucurie când va triumfa sau să o țin de mână pe patul de moarte, la fel cum și ea m-a însoțit pe tot parcursul vieții. Atâta timp cât îi voi sta alături, va ști că nu va fi uitată, nici pierdută, pentru că o bucățică din ea e în mine și o bucățică din mine e în ea.

De aceea o cunosc atât de bine: și eu sunt România. Și, dacă citești asta acum, la fel și tu.