Tremur

Stătea încovoiată la un colț de stradă

Ca o statuie de care timpul a uitat;

Avea o linguriță în pumnul înghețat,

Iar trecătorii prea grăbiți puteau să vadă

Cum, ca o năframă, se așternea zăpadă

Pe fruntea ei ridată ca un pământ brăzdat.

 

Plângea ascuns, în palme, să știe numai ea

Cât de grea povară o-ngroapă și o frânge;

Trec oameni rând pe rând, inima ei se strânge,

Căci nici măcar un suflet nu s-a găsit să stea,

Să ia o linguriță, binețe să îi dea,

Să-i șteargă ochii triști, s-o-ntrebe de ce plânge…

 

Își scutura din când în când vesta de lână,

Și-și frecționa coloana și genunchii reci,

Durerea ei umplea albitele poteci…

Întinse iar, cu tremur, o mână de bătrână –

Simțea că, de-acum, nu-i va întinde-o mână

Doar Domnul cel de sus, în locul cel de veci.

                                                           T.

Nu vindea lingurițe, ci vindea decorațiuni mititele făcute dintr-un material similar lutului, pictate cu floricele roșii ca apusul, împodobite cu frunze de-un verde aprins. Le ținea într-un sac brodat și ros de atâta folosință, rupt parcă din vremuri trecute. Din vremuri trecute provenea și cojocul din miel, care nu îi proteja suficient spatele vlăguit de frigul mușcător. Sărmanul cojoc, fusese făcut de mână într-o casă simplă de la țară, de degete pricepute și agile, în ceasuri de bucurie și liniște. Fusese purtat cu mândrie la hore, fusese scos din dulap de fiecare dată când se ivea o ocazie de întâlnire cu „drăguțul” într-o zi mai răcoroasă, iar acum… De unde ar fi putut el ști că urma să împărtășească atâta durere și suferință alături de spatele pe care l-a susținut și încălzit cu perseverență în ultimii 60 de ani?

Era o bătrână cu decorațiuni, dar ar fi putut la fel de bine vinde orice. Un buchețel de margarete sau de flori înmiresmate de câmp, în mijlocul verii, un mărțișor brodat de mână, în pragul primăverii, un kilogram de mere sau de morcovi, așezată pe treptele unei scări de bloc, înconjurată de frunze multicolore de septembrie. Anotimpuri diferite, aceeași poveste. Aceeași durere.

Și nu, nu mă refer neapărat la sărăcie. Bătrânii noștri cunosc mult prea bine truda și lipsa. Viața poate fi amară datorită sărăciei, însă am învățat că dacă ai un acoperiș stabil deasupra capului, utilitățile necesare gătitului și păstrării igienei personale, căldură iarna și o pâine de pus în fiecare zi pe masă, astfel încât să poți avea grijă de cei dragi, poți fi fericit. Nu avem nevoie de multe. Ne dorim multe, în schimb. Și uneori e dificil de observat diferența. Oricum, nu mă refer la sărăcie. Când vorbesc despre durerea lor, a bătrânilor, mă refer la singurătate.

Singurătatea este greu de suportat și pentru noi, darămite pentru un sărman vârstnic, căruia îi e dificil și să-și ducă lingura cu ciorbă la gură, pentru că mâna îi tremură prea zdravăn. Bunicii își pun mari speranțe în copii, nepoți și strănepoți. Îi cresc cu mare grijă și dragoste, îi hrănesc, îi învață numai lucruri bune și le râd ochii atunci când îi văd ridicându-se ca niște stejari sub privirea lor. Oferă necondiționat tot ce au ei mai bun, însă undeva, în străfundul inimii lor, există crâmpeiul de speranță că, peste ani și ani, când vor fi neputincioși și slăbiți, ei le vor purta de grijă. Că atunci când picioarele le vor slăbi, nepoții le vor fi sprijin. Că atunci când mâinile le vor tremura, ei îi vor hrăni. Că atunci când vor avea programări la medic, ei îi vor însoți și ajuta. Că în nopțile cele mai reci, cineva îi va acoperi cu dricarul din cămară.  Și, mai ales, că niciodată, până în ultima clipă, nu se vor simți singuri.

Bunica mea, căreia îi datorez mai bine din jumătatea ființei care sunt astăzi, îmi spunea adesea: „Oi vedea dacă mi-i aduce și tu un pahar cu apă când oi fi bătrână și bolnavă.” Eu răspundeam, cu siguranță în glas: „O să vă aduc toate paharele cu apă!”. Desigur, nu am luat în calcul faptul că vom locui în orașe diferite. Nu pot evita să simt că i-am înșelat așteptările. Nu pot să nu simt că dezamăgesc. Dar, mai ales datorită iubirii mari pe care le-o port, nu pot să nu-mi doresc constant să fiu, cum pot eu mai bine, alături de ei.

Am navigat un pic emoțional între bătrânelele suferinde și tremurânde de pe străzi și bunici, pentru că sufletul meu se frânge câte un pic și doare în același fel atunci când mă gândesc la ambii. Nu știu tu, dar eu abia aștept să fug peste o săptămână și să-mi îmbrățișez bunicii. Le plac mult colindele, așa că am să pregătesc câteva, ca să îi surprind zilnic. Până atunci, am să povestesc cu bătrânica vânzătoare de decorațiuni. Tare le place bătrânelelor să își spună poveștile de viață, iar mie tare îmi place să ascult!

Dacă vezi și tu un bătrânel sau o bătrânică în timpul drumurilor tale prin oraș, nu trece pe lângă mâna tremurândă pe care o întinde, ci cumpără ceva pentru mine, bine? Așa, să îmi faci un hatâr. Și dacă tot ești acolo, întreab-o de ce stă în frig zi de zi. Întrebarea ta nu o va face să stea acasă de mâine, nici nu îi va face rudele să fie mai grijulii, nici nu va rezolva problemele nimănui. Dar, știi ceva? Atenția ta și vorbele tale bune vor face o persoană să uite, câteva minute, de singurătate și tristețe.

Iar ăsta e cel mai mare premiu pe care l-ai putea aștepta.

7 gânduri despre „Tremur

Adăugă-le pe ale tale

    1. Nu știu dacă sufletul meu este bun, dar sunt sigură că numai oamenii cu suflet bun sunt atinși de situații de felul celei prezentate în articol. Sunt sigură că te numeri printre ei. Mă bucur tare mult, pentru că milostenia poate face multe minuni pentru ceilalți. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la meddartis Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: