Școală de șoferi

Am demarat în trombă și-apoi am prins viteză

Ca să-mi opresc gândirea… Ce stranie antiteză!

Și-alunec peste zebre, vrând să te prind de mână,

Dar când te-ajung din urmă, apăs grăbit pe frână.

 

Oare de ce văd roșu, când ridici steagul verde?

De ce nu vreau să risc, când n-am nimic a pierde?

Te văd numai pe tine, deși sunt mulți pe cale…

Brusc, mă simt instabil, ca jocul de pedale.

 

De ce nu am curaj să te sărut sub lună,

Când tu ai năvălit în zori, ca o furtună,

Ca un pieton distrat ivit de nicăieri?

Cu tine, viața-mi pare… o școală de șoferi.

                                                       T.

Saluuut!

Ghici ce s-a întâmplat! O groază de lucruri, de fapt, dar am să mă concentrez doar pe partea care va fi exploatată în acest articol. Deeeeci, pe scurt, am trecut prin zilele libere ca un fulger și am izbutit cu succes să îmi pic examenul practic al școlii de șoferi.

Dacă e un dezastru? Nu, categoric.

Dacă e un capăt de lume? Nici vorbă.

Dacă este o dramă? Nici pe atât.

Doar că… Nici nu m-a făcut să mă simt grozav.

Dacă vei ajunge să mă cunoști măcar puțintel, vei observa că nu am parte de prea multe eșecuri, motiv pentru care îmi e groaznic de teamă de ele. Nu spun asta să mă laud, nici să aplaud mărinimia destinului. Eventual îmi laud obiceiul de a munci neobosit și aplaud mărinimia lui Dumnezeu, pentru că acestea sunt responsabile pentru reușitele mele. Îmi pun fundul serios la treabă când e de muncit și nu mă opresc până când mi se pare că am dat 200% pentru ca acea treabă să iasă cât de bine se poate. De aici încolo, Dumnezeu preia frâiele. Și… facem echipă bună. 🙂

No, să mă întorc la condusul meu. Și aici am muncit, promit! Nu am dat 200%, dar am tras de mine suficient de mult încât să pot spune că am făcut tot ce am putut.  De ce nu am dat 200%, mă întrebi? Păi, hai să îți spun. Pentru că, pur și simplu, nu îmi place. Sau, cel puțin, am pornit cu ideea că detest mașinile și voi detesta condusul , idee de care nu am reușit să mă dezbar în totalitate pe parcursul orelor de șofat. Și știi ce? Dacă nu îmi place ceva, nu îl pot învăța ușor. Și pace bună.

Buuuun. Dar nu e niciodată atât de simplu, nu-i așa? Păi nu, nu e. Pentru că uneori TREBUIE să faci și lucruri care nu îți plac. Da, de aceea m-am înscris de la bun început, pentru că TREBUIE. Nu am avut niciodată în viața asta în minte ideea că aș putea trăi fără școala de șoferi.  Că picioarele adulților nu sunt încorporate în pedalele mașinilor.

Ei bine, acum o am. Amuzantă situație. Pentru că de acum nu mai am de gând să dau înapoi. Chiar dacă sunt terifiată de următoarele eșecuri, sunt și mai terifiată de renunțare. Niciodată nu am zis pas unei provocări, așa că am să mă războiesc cu șofatul ăsta până când îi voi veni de hac. Mai precis, până când nu voi da cu spatele până nimeresc brăduții de decor (ups!).

Până atunci, îți las aici gândurile și sentimentele mele din ultima vreme, îmbrăcate în conotații pozitive  și stivuite într-o poezie care sper să îți placă suficient de mult încât să îți pui sufletul pe culoarea verde din ce în ce mai des. 🙂

 

27 de gânduri despre „Școală de șoferi

Adăugă-le pe ale tale

  1. Hey. Nu e cazul sa iti placa soferia. Uneori e motiv prea mare de stres, nervi si panica.
    Iti propun sa iti placa drumul, destinatiile si usurinta cu care poti ajunge in locurile importante sau dragi inimii tale.
    Priveste autovehiculul ca ceea ce este, o ustensila in drumul tau spre destinatii de vis ☺

    Apreciat de 1 persoană

    1. Exact asta ar trebui să fac. De fapt, lucrez la asta, dar încă nu am reușit să mă deconectez de stres. Probabil că odată ce voi ajunge la primul meu drum serios, spre prima mea destinație de vis sau spre primul loc drag, totul se va schimba.
      Să știi că mă ajută mult schimbarea asta de perspectivă! Mulțumesc mult pentru sfat. Am să țin, cu siguranță, cont de el. 🙂

      Apreciază

    1. Mersi de îmbărbătare! Deja îmi pare că a trecut o veșnicie, dar mâine pun pentru prima oară după episodul nefericit mâna pe volan, iar acum stau cu un morcov ditai. :))
      Cum îl iau, cum fac cinste întregii blogosfere. Bem cu moderație, ca șoferii serioși.
      Seară frumoasă!! 🙂

      Apreciază

      1. Eeeei, nu merge așa repede. Abia după 16 zile mă pot reprograma. Voi da din nou fie la final de noiembrie, fie la final de decembrie, că trebuie să împletesc „restanța” cu examenele de la facultate și cu pregătirea pentru licență. Dar rezolv până în 2019, sper! Și bem. :))

        Apreciat de 1 persoană

  2. Toate lucrurile îsi au vremea lor, iar esecurile în viata, sunt semnale avertizoare pe Cale ! Doar acceptândule cu modestie si seninatate, vom putea continua linistiti calatoria prin aceasta ‘vale’ spre eternitate.
    Sa ai liniste si pace deplina, etern învaluita în Lumina, draga Med !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ei, atunci îmi continui destul de liniștită călătoria, pentru că am trecut peste acest mini-eșec cu destul de multă seninătate. 🙂
      Mulțumesc mult! Și tu să ai parte de aceleași lucruri frumoase pe care mi le dorești, Iosif!

      Apreciază

  3. Nu-i bai, nu toți iau examenul din prima. Eu, spre exemplu, pentru „B” am reușit abia la a treia încercare, în schimb pentru „C+E” am reușit din prima. În următorii 20 de ani, adică până azi, nu am avut nici un eveniment rutier, asta însemnând că școala mi-a dat îndemânările necesare.

    Baftă la următoare încercare!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc din suflet pentru încurajare! Cu siguranță că e de o mie de ori mai bine să aștepți o vreme până să reușești să treci un examen, decât să te confrunți cu un real eveniment rutier. Toate lucrurile se petrec atunci când suntem pregătiți, iar asta nu poate fi decât bine.
      O seară frumoasă! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc tare mult!
      Abia-abia m-am apucat și eu, dar acum nu mă las până nu o termin. Mi-a displăcut ideea de a face școala de șoferi mai puțin decât mi-a displăcut ideea de a fi permanent lipsită de independență, așa că am ales răul mai mic. Nu că nu ar fi oameni care se descurcă fără. Nici pomeneală! Sunt destui. Numai că deja am avut parte de experiențe în care „încurcam” oameni pentru a ajunge la anumite destinații și nu e cel mai plăcut lucru. Așa că iau permisul și apoi vedem cât de mult conduc. :))
      Cartea de legislație e dușmanul cel mai mic. Dușmanii mari sunt viteza, aglomerația și lipsa de răbdare a co-participanților la trafic și dușmanul CEL mai mare ești tu însuți.
      Pentru examenul teoretic sunt grile pe internet și, dacă exersezi suficient, să dai răspunsurile corecte devine o joacă de copii.
      Oricum, nu e grabă. Unii își iau permisul la pensie. Unii deloc. Cum simți tu. Numai să nu te abții numai din cauza descurajării. 🙂
      Dacă îmi trec și examenul practic, eu, care sunt un antitalent absolut, orice se poate! 😀 Revin cu informații.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Mugur Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: