Suficient?

De îți vei pune stele-n frunte

Și vei umbla cu mers fudul

Și peste toți vei face punte,

Va fi vreodată, crezi, destul?

 

Dacă găsești o ființă dragă

Și te-ndoiești că ești iubit,

Chiar de-ai în palme lumea-ntreagă,

Vei fi vreodată fericit?

 

De o vei umple de mărgele,

De blănuri, lire și cercei,

Și fugi mereu de zile grele,

Va fi cândva exact cum vrei?

 

De ești învingător în viață

Și în iubire repetent

Căci porți în piept un bloc de gheață,

Va fi vreodată suficient?

 

Dacă obții cununi de laur,

Dar la sărmani nu ești atent,

Ci te-nconjori cu munți de aur,

Va fi vreodată suficient?

                                               T.

Saluuut! Azi vreau să te port puțin prin lume, vrei? Uite:

Cineva se ridică pe podiumul victoriei, iar cineva plânge o înfrângere. Cineva își îmbrățișează pentru prima oară sufletul pereche, iar altcineva îl îmbrățișează pentru ultima oară. O mamă se îngrijorează pentru copilul ei care se zbate frenetic, cuprins de ghearele epilepsiei. O bătrânică gârbovă și uscățivă, cu ochii umezi de singurătate, încearcă în zadar să își vândă mănunchiurile mititele de flori de câmp la colț de stradă. Un student stă cu fața în palme în camera lui portocalie, luptându-se cu depresia și agățându-se cu ultima brumă de nădejde de încrederea în sine, zdruncinată de o restanță. Un copil își pierde calea, rătăcit fiind în labirintul complicat al anturajului. O tânără se eliberează de temeri și își deschide în sfârșit sufletul în fața unei iubiri. Un băiat stă întins pe dalele reci de piatră ale unei gări, având pielea ciuruită și venele arzând de dorința drogurilor. Un bolnav își repetă rugăciunea din fiecare seară: „Doamne, ajută-mă să mai văd o dimineață!”. Doi oameni se pregătesc să se căsătorească, mai fericiți decât niciodată. O văduvă săracă își frământă mâinile cu nervozitate, gândindu-se cum să cumpere ghetuțe de iarnă celor doi copilași ai ei. O fetiță cu leucemie își sărută mama și îi spune că totul va fi bine. O decană se luptă pentru îmbogățire, chiar dacă acest lucru implică îngrădiri și încălcări de drepturi. Un bărbat urcă în acest moment Everestul, înfruntând natura și forțându-și limitele cu dârzenie, pentru a gusta din infinit. Un cuplu de bătrânei se plimbă pe bulevardul Independenței, oprindu-se din bancă în bancă pentru a-și masa articulațiile dureroase. Mii de cugete și suflete se luptă, pe străzi sau în afara lor, zi de zi, pentru dreptate și libertate.

Cunosc acești oameni. I-am văzut. I-am ținut de mână. Am plâns pentru ei. Am râs cu ei. Trăim în aceeași lume. Respirăm același aer, colorăm cu aceleași culori și ne bucurăm de același cer înstelat. Tocmai asta mă face să îmi pun întrebări.

Orice aș face, oriunde aș merge, deschid capitole noi, citesc cărți noi, mi se înfățișează povești noi. Povești emoționante, impresionante. Fericite și triste deopotrivă. Poveștile sunt atâââât de diferite, încât să cunoaștem persoane noi îmi pare o îmbogățire permanentă a strălucirii din cufărul sufletului nostru. Totuși, chiar dacă sunt atât de diferite… chiar dacă NOI suntem atât de diferiți, unici și irepetabili, cu toții avem ceva în comun. Știi ce?

Cu toții vrem mai multe. Suntem participanții unui maraton fără sfârșit. Cu toții alergăm neobosit după ceva. Iar dacă găsim acel ceva, alergăm din nou după o altă țintă, adesea uitând cât de mult ne-am dorit primul lucru și cât de siguri am fost că ne va aduce împlinire.

Hei, nu e rău să cauți ceva! Nu e rău să vrei să urci. Nu e rău să fii ambițios și să își urmezi visele.

Știi ce e rău, totuși? Să te simți mereu incomplet. Să ai o carieră extraordinară, dar să te simți incomplet pentru că nu ai o familie. Să ai o familie, dar să te simți incomplet pentru că ai un job mititel. Să ai și cariera și familia, dar să te simți incomplet pentru că nu ai o casă la țară sau o mașină. Să ai familie și carieră și casă și mașină și capră și varză, dar să te simți incomplet pentru că se instalează rutina în viața ta și ai impresia că ar fi mai bine să simți iar îndrăgosteala, fluturașii în stomac.

Fiecare problemă, fiecare obstacol, fiecare moment în care îți dorești să faci mai multe, mai bine, mai repede, poate să îți ciobească din împlinire, sau poate să nu. Tu alegi.

Eu, una, am tot ce îmi pot dori de la viață și mă declar fericită, însă dacă sap adânc în interiorul meu, îmi dau seama că teama de viitor mă face să mă simt incompletă. Iar asta trebuie vindecat. Rapid. Pentru că nu pot să pun baze solide vieții mele, atâta vreme cât eu însămi sunt instabilă. Și nu am de ce să fiu instabilă, pentru că lipsa unui viitor stabil nu are absolut nimic de-a face cu cine sunt eu. Sunt o persoană completă, care urmărește un vis. Bine, mai multe vise. 🙂 Poate le voi atinge, poate nu, dar conștientizarea faptului că orice eșec sau pierdere îmi lasă personalitatea, sufletul și principiile intacte, mă face să mă simt mult mai sigură pe mine și luminoasă.

Oare înțelegi ce vreau să spun?

Da, ca și om, ai nevoie de o mulțime de lucruri pentru a fi fericit, însă nu ești un ciob de sticlă, care are nevoie de alte cioburi pentru a reface o sticlă întreagă, dar precară. Ești o sticlă întreagă și strălucitoare, care va fi umplută pe parcursul vieții cu tot ce îți dorește inimioara.

Nu ești incomplet și dependent de alți factori pentru a fi o persoană extraordinară. Ești complet și perfect capabil de a-ți îndeplini toate visele.

Bun. Teoria e simplă. Acum, să mă conving pe mine însămi. Și, apoi, după ce experimentez pe subsemnata, să văd ce pot să transmit mai departe. Mi-ar plăcea mult să fie mai multă bucurie în jur, știi?  Poate că treaba cu incompletul este una dintre probleme. Poate nu, știu și eu…?

Tu ce spui?

Tot ce facem, zi de zi, va fi vreodată suficient?

Reclame

13 gânduri despre „Suficient?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Cred ca tuturor ni se intampla sa privim cu anxietate in viitor, din cand in cand. Un lucru am inteles, viitorul nu are cum sa fie stabil, este mereu ca o apa schimbatoare, de aceea incercarile de a-l ghici sau de a-l sonda s-au soldat mereu cu esecuri. Cand am gasit aceste cuvinte, mi-am dat seama ca inteleg foarte bine ce vor sa zica, doar mi se intampla sa uit din cand in cand:
    “If you are depressed you are living in the past.
    If you are anxious you are living in the future.
    If you are at peace you are living in the present.”

    ― Lao Tzu

    O zi minunata! ❤

    Apreciat de 2 persoane

    1. Din nou și din nou și din nou mă uimește și mă bucură abundența de învățături pe care le primesc de la voi! Ai mare dreptate. Și eu uit mult prea des aceste lucruri. Voi încerca să mă găsesc în zona de pace mai des. Poate, prin antrenament, devine obișnuință. 😀
      O zi minunată și ție!!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Îți mulțumesc muuult!! Mintea mea este plină de gânduri și doar scrisul îi mai liniștește zumzetul. Mă bucur dacă reușesc să scriu ceva suficient de coerent încât să aibă și impact sufletesc!!
      Seară frumoasă! 🙂

      Apreciază

  2. Ma bucur asa mult ca ti-am descoperit blogul! Ma incanta sincer faptul ca in UMF inca se mai gaseste atata sensibilitate si delicatete, printre atatea purtari condamnabile ale unora si altora.De-abia astept sa iti mai citesc poeziile!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ioana, dacă ai ști cât de mult mă bucur eu că mi-ai descoperit blogul!! Mi-ai înseninat ziua! 🙂
      Vorbești ca și cum ai face și tu parte din UMF, așa că sper că vei găsi pe aici posibilitatea de a te conecta mai ușor cu ce scriu pe aici, pentru că sunt trăiri născute din tot ce trăiesc zi de zi. Oricâte aspecte negative ar fi în jurul nostru, ne stă în putere să le transformăm în ceva pozitiv. Asta încerc să fac și eu aici. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  3. Oricât am dărui sau bine am încerca să facem, nu va fi niciodată pe măsura îngăduinței și binecuvântărilor lui Dumnezeu. Dar, cu cât mai puțină orientare spre sine, cu atât mai bine. Probabil că dăruirea de sine se apropie de a fi destul, căci mai mult nu poți da, iar încercarea de a fi bun e mult prea puțin.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Îmi e ciudă că am ratat comentariul tău până acum, pentru că mă ajută să îmi reamintesc niște lucruri pe care poate nu ar fi stricat să mi le reamintesc mai curând.
      Ideea cu dăruirea de sine e foarte frumoasă, dar mă întreb când ar putea spune cineva vreodată că a ajuns, cu adevărat, să se dăruiască pe sine. Eu, una, nu aș spune. Dar asta e bine, cred. Cu cât te simți mai departe de a fi destul, cu atât te umpli mai tare de recunoștință, ceea ce nu strică deloc într-o lume din ce în ce mai goală și săracă în virtuți.
      Pari a avea valori sufletești foarte frumoase. Îți mulțumesc pentru comentariu și scuze că a venit atât de târziu o reacție.
      O seară cât mai frumoasă! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: