Stau la fereastra ce-mi deschide
Drumul spre evadare.
Covor de flori sub ea se-ntinde
Și întreg cerul se aprinde
Când soarele răsare.
O lume nouă mi se-arată,
Un miez de veșnicie.
Natura pare fermecată,
În toată lumea-i bucurie,
În suflet armonie.
Strâns de pereții închisorii,
Privesc spre libertate.
Deasupra mea se întind norii,
Pete de vată-mbrățișate,
-un frate cu alt frate.
Și ape, munți și văi și dealuri,
Despre speranță-mi cântă.
Aveam atatea idealuri,
Voiam să iau soarta la trântă,
Dar soarta-i neînfrântă.
M-așteaptă-n prag plângând feciorii,
Lângă cireșu-n floare.
Nu pot sa scap, sunt sclav tumorii,
„Natura-nvie, tata moare.”
Nefastă sărbătoare.
Fiind ajuns de primăvară,
Cer rugător o clipă.
Tu ai intrat, eu ies afară.
Se frânge ultima-mi aripă
Și-n iarnă intru-n pripă.
T.
Saluuut! Tocmai am încheiat unul dintre cele mai dificile și încărcate subcapitole ale vieții mele, așa că am de gând să celebrez acest sfârșit (mai mult decât binevenit!) cu o simplă poezie dulce-amară.
Ca să nu crezi că sunt complet sărită de pe fix (deși poate nu te-ai înșela atât de mult), vreau să îți spun că e o poezie scrisă anul trecut, ca răspuns la o provocare. Titlul mi-a fost oferit, iar eu am aplicat estetica urâtului. Arghezi ar fi mândru. (Sau nu :D)
Oricum, deja mă cunoști. Știi că scriu despre lucruri triste numai ca să îmi contrabalansez firea arhiveselă. Sper că ți-a ajuns la inimă ce am izbutit să transmit. Vreau tare mult să deschid inimi cu cheia cuvântului.
Și știi ce mai vreau? Să lași toate grijile să se evapore, măcar pentru un minut. Să te gândești acum, o secundă, cât de grozavă e viața! Ce bucurie mai mare decât să știi că vezi și auzi și simți? Că ai o inimă care îți bate în piept, neobosită, oferindu-ți atâtea și atâtea șanse la iubire și fericire? Că în pielea ta sunt impregnate atâtea îmbrățișări?
Cât de minunat e să te trezești în fiecare dimineață și să îți plimbi privirea leneșă peste linia răsăritului, mânjită longitudinal de auriul încă străveziu al razelor soarelui. Cât de frumos e verdele proaspăt al câmpiei vara, mai ales atunci când e pătat de zâmbetele multicolore ale florilor. Sau cât de enervant de revigorant e să îți scoți nasul în aerul răcoros al finalului nopții atunci când te așteaptă munca, iar orașul doarme. Oh, sau poate e mai pe sufletul tău momentul în care poți să te afunzi în aventuri nemaiauzite și nemaivăzute, atunci când pui mâna pe o carte bună și timpul pare a îți ocoli grijuliu colțul de pace.
Oricare ar fi plăcerea ta vinovată sau nevinovată, oricare ar fi motivul tău de bucurie și recunoștință, te sfătuiesc să îți găsești toate sursele de lumină, pace și fericire și să storci din viața asta tot ce are mai bun și mai frumos.
Ai avut parte de mult prea multe discursuri motivaționale la viața ta, nu? Știu.
Dar mai știu și cum e să te simți terminat. Știu ce gust are tristețea și cum miroase deznădejdea. Știu exact ce formă are lipsa de încredere în sine. Cunosc perfect vocea furtunii interioare. Am simțit povara grijilor și am fost urmărită de teamă. Mă mai rătăcesc câteodată prin întuneric. Mai dansez cu umbrele. Mă lupt frecvent cu protagoniștii coșmarurilor mele.
Dar uneori câștig.
Nu. Nu „uneori”. Mereu. Oricât de mult ar dura, toate se termină. Tristețea, deznădejdea, confuzia, îngrijorarea, stresul, frica, rătăcirea, coșmarurile… Nimic rău nu persistă pe veci. Iar eu încerc să mă asigur că am suficientă lumină încât să mă conducă rapid și țintit spre final.
În fond, eu nu cred că trebuie să evităm greutățile. Toată lumea are câte o zi proastă. O lună proastă. Un an prost, bine. Importante sunt tehnicile de supraviețuire în condiții meteorologice nefavorabile, dacă mă înțelegi. Atunci când răul trece, tu și lumina ta să fiți chiar acolo, la linia de finish, victorioși.
Acesta e secretul.
Cata dreptate ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Să aplici și să îți păstrezi zâmbetul mereu, da?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
L-am mai pierdut si eu pe parcurs, dar cu voia lui Dumnezeu l-am si regasit. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact. Dacă îți pui dragostea și nădejdea unde trebuie, nimic nu te poate nărui. Frumos suflet! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-am speriat citind poezia. Dar m-am liniştit, am înţeles din text motivaţia şi da, ai dreptate, e un secret care ajută mult. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De atât de multe ori ne scriem simultan comentarii! :)) Ideea mea era să scriu poezii accesibile. Nu știu cum ies atât de bizare uneori haha. Probabil faptul că porneam de la titluri bizare era o parte din problemă.
Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciază
Daa, îmi amintesc că ne-am mai sincronizat! 😀
Nu e bizară. Dar m-am temut să nu fie ceva dincolo de imaginaţie. Bine că nu e aşa! 😉
Şi eu!
ApreciazăApreciază
Ah, da. Nu e, nu e. Doamne ferește!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca e un pas dincolo de estetica uratului, poezia asta. Exuberanta primavaratica tumorala! 😛 Foarte tulburatoare! Adica exact cum trebuie sa fie o poezie adevarata. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc tare tare mult!! Ma bucur nespus sa aud asta, chiar dacă pari prea cumsecade pentru a nu hiperboliza un pic partea pozitivă 😀.
ApreciazăApreciază
Neeee! Nicio hiperbolizare! Iar oamenii cumsecade ti-ar arde poezia asta pe rug. E prea straniu de rascolitoare, ar putea sa sminteasca minti si traditii. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești un drăguț. Apreciez ce spui. Îi aștept și pe cei care se simt smintiți sau răscoliți. Îmi plac dezbaterile inteligente și argumentele interesante. Cred că tu ai fi numai bun la așa ceva.
O seară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot ce contează cu adevărat este gratuit : mintea noastră, sufletul nostru, corpul, speranţa, visele, ambiţia, inteligenta, iubirea, familia şi prietenii. Toate aceste „proprietăţi” nepreţuite sunt gratuite. Iar lucrurile ieftine pot fi înlocuite oricând. Sa-ti fie zilele senine. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat. Sa ne străduim să menținem integre aceste „proprietăți” neprețuite, după cum le numești tu. Iti salut cu recunoștință cuvintele înțelepte, draga mea!
ApreciazăApreciază
Fascinante versuri, pline de vitalitate si metafore cu subântelesuri. O postare sublima, scrisa cu sufletul, dintr-o inima plina de pace si Lumina.
Nu-i usor a scrie versuri
Însa nici prea greu nu e
Când cuvintele au sensuri
Sabii sunt Cuvintele !
Taie-n dreapta, taie-n stânga
Operând cu maiestrie
Precum dalta taie-n roca
Cuvântul gândul îl scrie.
Scrisul e ca si sculptura
În proza sau poezie
Iar când scrii îti scrii faptura
Moarta…uneori chiar vie.
Cuvintele scrise-n versuri
Pot da viata dar si moarte
Pot avea multiple sensuri
Când iubim …sunt LIBERTATE !
Un Weekend magnific cu pace în Suflet draga Med’ !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce frumoasa si inspirată poezie, Iosif! Esti un artist al cuvântului si tu, se pare. Mulțumesc mult! Si pentru tine, numai bucurii!!
ApreciazăApreciază
E contriburia si meritul tau, draga M(ed’)uza ! 🙂
ApreciazăApreciază
Și tu ????? 😦
ApreciazăApreciază
Si eu ce? La perioada trista si încărcată te referi? 😊
ApreciazăApreciază
Am cules tot, dar am ales lupta și optimismul, care sunt preponderente în versuri, dar mai ales în text. Cu gust dulce-amărui, precum cireșele mult așteptate. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine! Ai ales partea cea bună, cu care ai s-o scoți mereu la capăt, oricât de persistente și dificile ar fi dificultățile (de care sper, pe cât posibil, să nu ai parte!).
O seară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună dimineața ! 🙂
De parcă ai fi pătruns în mintea mea , ai dat frâu liber gandurilor tale care-s și-ale mele ! 🙂
Sincere felicitări și………….., cât mai multe asemena postări ! 🙂
O DUMINICĂ superbă ! 🙂
Alioșa ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta mă străduiesc întotdeauna, să dau glas gândurilor și sentimentelor comune ale mai multor suflete. Mă bucur dacă izbutesc! O seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Mereu în căutarea frumosului, îl găsesc adesea în poezia ta, chiar și în una în care ai aplicat estetica urâtului. Te îmbrățișez! ❤
ApreciazăApreciază