Iisus este aici

Ți-s mâinile bătute-n cuie,

Dar tot poporul Tău Te cântă.

De nu ești Tu, nimica nu e

Motiv de bucurie sfântă.

 

Și ce îmi pasă că pe masă

Stau în belșug bucate bune?

Dacă nu vii la noi în casă,

Totu-i pustiu, deșertăciune.

 

Așa că iar, ca-n orice an,

Pășim cu Tine pe-acest drum;

Iisuse drag, iubit, sărman,

Nu mai ești singur de acum.

 

Îmi văd bunica cum slab plânge.

Sărut cu drag obrajii ei –

„Hristos azi moartea o înfrânge!

Fii fericită pururi, vrei?”

 

Familia toată mă-nconjoară,

Nu aș putea mai multe cere;

Mii de cântări spre ceruri zboară –

Sunt vii lumini de Înviere.

 

Ne privim toți cu bucurie,

Uitând de griji și de nevoi ,

Și-mi râde inima, căci știe:

Iisus este aici, cu noi.

                                       T.

Saluuut!

Iată că am ajuns cu bucurie în pragul zilei Învierii! Nu știu cum petreci tu zilele acestea, dar pentru mine sărbătorile sunt întotdeauna fermecătoare, pentru că sunt alături de familia cu care apuc să petrec din ce în ce mai puțin timp, pe măsură ce responsabilitățile mă prind în mrejele lor. Adevărul e că, indiferent de cât de ocupați am fi, niciodată nu există un nivel la care să putem spune că suntem PREA ocupați pentru familie.

Cu toate cumpărăturile, stresurile cu gătitul, curățenia și vâlvătaia de prin super/ hypermarketuri, îmi e din ce în ce mai greu să păstrez adevărata semnificație a acestor zile în minte. Îmi e greu să îmi dedic timp dereticatului prin suflet. Pe el cine îl șlefuiește? Pe el cine îl ordonează și curăță? Pe el cine îl împodobește cu haine noi, albe, de sărbătoare? Lui cine îi dă de mâncare? Cine îl adapă?

Ne pregătim cu atâta osârdie casa pentru a primi musafiri, dar uităm sau, cel puțin, cam punem pe planul al doilea pregătirea sufletului pentru însuși Hristos.

Eu, la fel ca și tine, încă lucrez la partea a doua și sper că mă voi simți cândva inundată complet de bucuria Învierii.

În ceea ce privește patimile lui Hristos, nu am să îți spun decât că acestea îmi par a se repeta iar și iar și iar. Unica Lui vină a fost aceea de a fi mai bun decât ceilalți, iar invidia și mândria au prins în ghearele lor atâtea piepturi și au vopsit în întuneric atâtea perechi de ochi, încât lumina Lui nu a mai izbutit să treacă prin negură.

Și de câte ori, oare, nu se repetă nedreptatea?

Un om cu inimă curată, cu dorința de a aduce bine în lume, cu dorința de a face o schimbare, nu este niciodată apreciat pentru fărâma de strălucire și dragoste pe care o aduce într-o lume cotropită de ură. Din contră, este invidiat și blamat, atacat din toate părțile, eliminat în orice chip, poate chiar ucis. Totuși, ceea ce nu se știe, este că binele nu moare dacă ucizi vasul în care se găsește. Ba mai mult, se scutură. Face semințe. Se răspândește ca focul, mistuind răul și aprinzând mai departe alte torțe sufletești.

Asta au făcut martirii.

Asta au făcut Sfinții Apostoli.

Asta a făcut și Hristos, rămânând pildă tuturor celor care i-au urmat și care îi vor urma calea.

Eu, una, sunt o sămânță a sacrificiului Mântuitorului. Sunt o torță a Învierii. Sunt o bucățică de credință. O frântură de nădejde. O palmă de dragoste. Sunt un copil al lui Dumnezeu, care se bucură cu simplitate de aceste sărbători și de fiecare zi care îmi este îngăduită.

Așa că îți urez și ție, cititor drag, care îmi ești alături și acum, să te bucuri de Învierea Domnului, deschizându-ți larg porțile casei și ale sufletului, pentru ca toți oaspeții să fie primiți cu drag. Și îți doresc din toată inima să dai roade de bunătate și iubire în această viață, care să onoreze jertfa bunului Iisus.

Hristos a Înviat!