Oare să mint că nu-s geloasă?
Că nu-mi stă gândul doar la el?
Și că nu-l vreau la mine-acasă
Acum, când știu în a cui plasă
S-a încurcat și prins nițel?
Oare să-i spun că sunt mai bună?
Să-i spun ce cred, ce simt, ce știu?
Să-i spun că, de-am fi împreună,
I-aș umple ochi, cu a mea mână,
De vise sufletul pustiu?
Ce simt și eu… a râde-mi vine,
Dar și a plânge câteodată,
Că n-am văzut ce-i lângă mine
Decât când nu-l mai pot obține
Și nici n-oi putea vreodată.
Mai bine-l las în fericire,
Mai bine plec și uit de gânduri
Și amintiri cu amăgire –
A fost sau nu a fost iubire?
Puteam afla-n atâtea rânduri…
T.
Saluuut!
Ne confruntăm cu gelozia de când suntem mititei, de-o șchioapă, știi? De când vedem jucăria aia mai frumoasă și mai zgomotoasă din mânuțele dolofane ale vecinului de ladă cu nisip. De când brațele mamei îl susțin mai frecvent pe noul-venit, noul intrus proaspăt copt în cuptorul burticii ei. De când vocea tatei e mai blândă și mai sfătuitoare cu oricine altcineva decât cu noi.
Apoi, vine școala cu responsabilitățile ei din ce în ce mai mari, arătându-ne că nu, nu suntem destul de buni. Iar asta nu pentru că nu avem calități deosebite, ci datorită faptului că suntem evaluați mereu prin prisma distorsionată a comparației.
Invidie, invidie, invidie. Suntem expuși la atât de multe motive și oportunități de a ne înverzi sufletul, încât modalitatea de a ne proteja nu este deloc să le evităm sau să fugim de ele. Putem, în schimb, să alegem modul în care înfruntăm tentația de a invidia pe cineva. Putem să transformăm invidia în bucurie sinceră pentru reușitele cuiva.
Iar pentru asta, mi se pare de o importanță vitală educația primită pe parcursul anilor. Părinții sunt primele și cele mai importante exemple. Niciodată, dar niciodată, nu se justifică comportamentul unor părinți care adoptă tehnica „Dar X de ce poate și tu nu?” atunci când vor să își motiveze copilul. Ideea e ca acel copil să dobândească virtuți cum ar fi blândețea, smerenia, bunătatea, dragostea… Cum ar putea să îl iubească pe cel față de care este făcut în mod repetat să se simtă inferior?
În fine. Oricât de mult mi-ar plăcea subiectul, trebuie să trec la problema mai apăsătoare – gelozia izvorâtă din dragoste. Aici nu mai e vorba de educație. În schimb, este vorba de autocontrol amestecat cu ruptură unilaterală de miocard, dacă mă-nțelegi.
De ce unilaterală? Pentru că se frânge inima celui invidios. Celui care se simte abandonat, neglijat. Cum e să vezi că cel căruia i-ai dăruit cea mai bună parte din tine, cel la care visezi zi și noapte, cel cu care speri să îți împarți toate nopțile și toate diminețile, alege pe altcineva?
Smulge-ți inima din piept și mușcă o bucată zdravănă, apoi trântește-ți demnitatea și stima de sine pe podea și țopăie deasupra ei ca un indian în cadrul unui dans tribal. Cam așa.
Oricum, important e să știm, întotdeauna, să nu deznădăjduim pentru pierderi, ci să ne ridicăm, să ne scuturăm de praf, să ne încleștăm pumnii și să luptăm în continuare, până când vom atinge prima victorie. Apoi încă una și încă una.
Nu știu dacă rana din inimă se vindecă fără urmă, dar știu că cicatricile sunt semn de experiență și forță interioară. Și mai știu că o inimă cicatrizată poate foarte bine să fie completă.
Cineva va învăța cândva cât valorezi cu adevărat și va alerga într-un suflet să îți înconjoare mijlocul cu brațele sale și să îți acopere fruntea de sărutări.
Până atunci, privește cu ochi triști șansa care trece pe lângă tine și folosește-o ca motivație pentru a învăța să îți vezi propria valoare. Să te apreciezi pentru calitățile unice pe care le ai și să înveți să îți îmbrățișezi și imperfecțiunile. Chiar dacă trebuie să tindem în permanență spre bine, nu are rost să negăm că binele și răul, lumina și întunericul, calitățile și defectele, toate se amestecă pentru a ne forma exact așa cum suntem, făpturi complete, fantastice și irepetabile.
Poate că simți că ai nevoie de altcineva pentru a găsi fericirea.
Poate.
Dar eu îți spun că SIGUR ai nevoie de tine. Așa că nu rătăci pe căile tristeții și geloziei, ci șterge murdăria și ieși în lumină, pentru că oricine poate străluci atunci când soarele îl mângâie.
Tu? Tu cum îți gestionezi pornirile de gelozie? Cum treci peste deziluzii?
MeddArtis 
Mi-au plăcut mult versurile!
Subiectul e greu. Greu pentru că oricât de multă „teorie” ştim, oricât de mult ne propunem să ăia sau să ailaltă, inima nu ţine cont deloc de asta. Şi tot ne lovim de neprevăzutul reacţiilor noastre.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc mult. Subiectul e greu, dar și mai greu e să te confrunți cu o astfel de situație și să îți dai seama că teoria poate fi făcută ghemotoc și aruncată la gunoi, că impulsivitatea unei inimi nu prea poate fi ținută în frâu de sărmanul creier. :))
Îmi plac cuvintele tale. Mereu le aștept cu drag. 🙂
Numai zile frumoase, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îţi mulţumesc mult!
O zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Gelozia este o forma naturala privind teama ca ai putea pierde ceva drag.
Dar.
Nu poti avea cu adevarat pe cineva daca nu-i oferi libertatea.
Eu intotdeauna cand vreau sa fiu plastic folosesc aceasta comparatie:
Ii oferi partenerului libertatea de a zbura ca o pasare pe geam, sperand ca ai reusit sa o faci sa te pretuiasca atat de tare incat se va intoarce singura.
Fara libertate totul este minciuna.
Dar hai sa nu fim ipocriti.
Ceva in sufletul tau se strange de dor si teama.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi place mult ceea ce spui. Frumoasă comparația cu pasărea, dar finalul are impact mai mare, pentru că este încărcat cu adevăr. Cu adevărat trebuie să lăsăm ipocrizia la o parte și să recunoaștem că în fața unei astfel de situații, majoritatea ne lăsăm dominați de emoții. Dar asta nu e neapărat ceva rău. În fond, suntem oameni, iar faptul că ne lăsăm conduși din când în când de inimă face parte din identitatea noastră.
Numai bine!! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gelozia….este conflictul dintr softul natural care iti dicteaza sa pui stapanire pe ce poti stapani si educatia sociala si ipocrita care spune ca trebuie sa oferi libertate. Si atunci faci precum societatea, simti insa natura. Si iese acest sentiment reprimat numit gelozie. Poate avea si aspecte clinice
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu dacă este neapărat ipocrită… Chiar trebuie să oferi libertate, în condițiile utopice în care ai putea avea încredere deplină în cel lângă care viețuiești. Din păcate, suntem supuși greșelii, iar problematica încrederii depline este una foarte controversată.
Îmi place foarte mult opoziția pe care ai evidențiat-o, dintre partea noastră naturală, mai sălbatică, mai simplă, și cea educată, mai rigidă. Cu adevărat, atunci când iese natura nu e de bine. Nici pentru cel care simte, nici pentru cel împotriva căruia sunt îndreptate sentimentele negative.
Mulțumesc mult pentru opinie! Mi-ai oferit o perspectivă nouă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lupta împotriva geloziei/invidiei, este una dintre cele mai grele batalii Sufletesti. Este o lupta continua a EGO-ului, care necesita o buna cunoastere de sine, o constientizare a consecintelor, o veghere permanenta si un autocontrol puternic al tendintei de alunecare într-o competitie cu sistemul lumii mondene, în aceasta dimensiune a perceptiei, iar victimele sunt nenumarate si colaterale pretutindeni în toate dimensiunile si aspectele existentei cotidiene.
„…caci dragostea este tare ca moartea si gelozia este neânduplecata ca locuinta mortilor; jarul ei este jar de foc, o flacara a Domnului.”
Zi superba, Suflet drag !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc mult pentru cuvintele înțelepte! 🙂 Numai bine, Iosif!
ApreciazăApreciază
E un sentiment foarte complex gelozia. Io m-am lovit de subiectul ăsta când am dat de facebook și vezi cum se distrează unii oameni ce rochii și-au luat și alte cele și te gândești că tu stai acasă. Gelozia din iubire. Hmmm. E important să accepți că e acolo. Eu cred că gelozia apare acolo unde simți că tu ai nevoie să faci x lucru ca să fii ca y. De pildă să te angajezi în domeniul cutare, să practici arte marțiale, să vorbești franceza, ebraica. Etc. E important să mergi atunci în locurile alea care le cunoști bine, sau să mergi în pădure să urlii, să mergi la un mentor un om care te cunoaște cu tot, cu slăbiciunile și punctele tale forte. Da de multe ori cred că de acolo vin angoasele și geloziile din societatea de azi care funcționează cumva ca un pat al lui Procust voalat. Tineri care fac o facultate pentru că și prietenul o face, pentru că e un domeniu bănos, pentru că e trendy pentru că e căutată. Dar uităm că fiecare avem o scânteie de ceva. Cel mai important e să investim să găsim scânteie aia. Lucrurl la care ne pricem cel mai bine și când îl practicăm intrăm în starea de flow.
ApreciazăApreciază
Facebook-ul este o vâltoare de minciuni, cred eu. Nu are absolut niciun rost să stârnească gelozie, pentru că fix ăsta este scopul lui. Oamenii fac poze îmbrăcați frumos, fac poze în călătorii exotice, fac poze cu iubitul/iubita, fac poze la sală, fac poze mâncând chestii fantastice…. Dar asta reprezintă un singur moment din viața lor. Reprezintă fix clipa când apasă pe aparatul foto, adică un 0.01% din tot amalgamul și haosul de clipe din care e formată o viață. Și știi ce? Clipa aia nu merită să stârnească gelozie. Pentru că, chiar dacă noi nu ne imortalizăm secundele, cu siguranță avem un milion de momente neimortalizate, mult mai valoroase decât cele afișate pe facebook. Și că nu sunt afișate e super! Pentru că tot ce trăim are rolul de a ne încălzi pe noi în interior, de a ne face pe noi să simțim lucruri, de a ne face pe noi fericiți, nu de a hrăni curiozitatea, orgoliul și setea de bârfe a miilor de „prieteni” de pe rețelele de socializare.
Poate că primul pas spre eliminarea geloziei globale e să ne acceptăm și iubim pe noi înșine, așa cum suntem noi. Fără hainele lui x. Fără tunsoarea lui y. Fără iubitul și corpul lui z. Mai apoi, lucrăm și la gelozia de cuplu, care are sau nu un rol într-o relație sănătoasă :)).
PS: Sper că nu e valabil pentru tine că faci o facultate pentru că prietenul o face sau pentru că e bănos, ci că ai găsit cu adevărat „scânteia”. 🙂
ApreciazăApreciază