Marte

Se-nșiră-n nori mărgăritare,

De scoici s-au rupt, s-au scuturat,

Și-acum se cern spre bietul sat

Ce stă ca un bătrân bolnav-

Cu capu-n mâini, cu chipul grav,

Plecat sub cușma de ninsoare.

 

Împing ghiocei tulpini în nea,

Trosnesc și plâng sub grea povară,

Iar când își scot capul afară,

Tot plânși rămân și închinați,

Pân` ce copii nevinovați

În pumnii mici i-or ridica.

 

Pocnesc bobocii sus, pe ram,

Ca niște artificii roze,

Iar eu cu ochi vrăjiți fac poze

Petalelor cu gust de Marte;

Le-aș prinde, parcă, într-o carte,

Dar nici nu pot…

Și nici nu am.

                                         T.

Saluuut!

Oare destinul ne e scris în palme, sub forma unor linii subțiri, care se întretaie pe alocuri? Oare putem să le strângem și suprapunem în pumnii noștri, ca pe niște piese fragile de sticlă, prea casante pentru a rezista unei strângeri puternice, însă prea tăioase pentru a ceda strânsorii fără a-și cere jertfa de sânge?

Nu știu dacă știi asta, însă liniile din palma ta sunt formate de dinainte să te naști. Sunt rezultatul poziției mânuțelor tale în timpul petrecut făcând scufundări în lichid amniotic. Da, ne naștem cu harta pe palmă. Cu destinul în pumni.

Acum, să nu mă înțelegi greșit – nu cred în cititul palmei sau alte superstiții, dar îmi plac metaforele și îmi place să cred în predestinare. Îmi place să cred în clișeicul: „Totul se întâmplă cu un motiv.” Și în basme. În bunătate și vieți fericite. Și mai cred că fiecare om merită iertare. Că fiecare are o poveste, care merită ascultată. Întotdeauna. Și că oamenii merită a doua șansă. Și a treia. Și a patra. Inclusiv tu. De aceea, când nu e de stat, poți să pleci. Poți să alegi șansa ta deasupra șansei altora. Poți să alegi să îți vindeci sufletul, să îl ferești din calea durerii.

Cred în speranța unui răsărit și în promisiunea unui curcubeu. În dorințele atârnate de coada unei stele căzătoare.

Cred că ești mai aproape de cer pe vârful unui munte. Și în brațele unui prieten.

Cred în mâini întinse și în zâmbete oferite din abundență.

Cred în puterea unui cuvânt bun.

Cred cu tărie că poți să fii victorios și în războiul cu tine însuți. Că poți să găsești mereu forța de a te ridica atunci când cazi.

Dar, mai presus de toate, cred în Dumnezeu și în iubire. Ele îmi încălzesc sufletul mereu, nu doar când e primăvară.

Dacă tot ne bat cireșii la fereastră, îți urez să ai parte de toată lumina și frumusețea pe care primăvara o are ascunsă în sacul ei înflorat, dar și de multă, multă lumină sufletească!