Palatul de cleștar

Regina de cleștar se plimbă peste neguri,
Iar rochia-i cuprinde mijlocul ca o gheară,
La fel cum noaptea strânge mereu în prag de seară
În ghearele-i cumplite, ale zilei îndemnuri
Și razele de soare ce amintesc de vară.

Își bate tâmpla albă, alunecând pe gânduri –
„Sunt liberă ca pasărea din cerul cel senin
Și totuși, sufletul mi-e de neliniști plin,
Mă rătăcesc prin mine în mult prea multe rânduri,
Iar să găsesc cărarea este zadarnic chin.

Unde este lumina, că mult o strig pe nume?
Unde-i recunoștința, să-nvăț a ei noblețe
Și să o fac să curgă în mine cu larghețe?
Unde e adevărul? Oare-a plecat în lume
Răpit de oameni gri, cu numeroase fețe?”

Sub ochii ei se-nalță palate și grandoare –
„Stau ca un falnic rege într-o măreață sală,
Dar simt că mă usuc petală cu petală,
Ca și cum tot eternul ce-mi șade la picioare
Este un ireal servind o ireală.”

Privindu-și pielea mată, zâmbește enigmatic,
Lacrimi inundă pașnic al ei chip de fecioară –
„Voi frânge colivia și voi zbura afară,
Făcându-mi noi zăbrele din soarele văratic
Și haină colorată în blând parfum de seară.

Aleg să fiu hoinară cu inimă întreagă,
Refuz să trăiesc visul vânat de orice fată,
Să rătăcesc prin veacuri, pe veci încorsetată,
Dar știu ce greutate și ce poveri mă leagă…
Doar de renunț la toate pot fi eliberată.

Rămâne-va Palatul, cu ale lui ospețe,
Rămâne-va regatul în moarte și rugină,
Chiar dacă orice suflet și cuget mă suspină,
Nu pot să vă ofer nădejde și povețe,
Nu știu statornicia. Nu vă pot fi regină!”

                                                                      T.

Saluuut!

Viața e alcătuită din alegeri. Da sau nu. Stai sau pleci. Deschizi sau închizi. Începi sau sfârșești. Iubești sau detești. Alergi sau te târăști. Nu e ca un puzzle, unde fiecare piesă e alcătuită de către o matriță standard, astfel încât într-un loc să se potrivească o singură bucățică. Fiecare piesă din jocul tău e cum vrei tu să fie. O pictezi, o modelezi, o decupezi, o așezi, numai și numai după bunul tău plac.

Și tot tu trebuie, după aceea, să îți vezi capodopera înrămată și atârnată în sufrageria ta. Zi după zi. Privindu-te. Judecându-te. Criticându-ți simțul estetic sau aplaudându-ți talentul. Obligându-te să confrunți dimineață după dimineață consecințele alegerilor luate.
Toate deciziile din urmă dansează cu conștiința ta într-un ritm amețitor și riscant. Cine se va desincroniza primul? Cine se va pierde?
Mie, una, la testul psihologic pentru evaluarea capacității decizionale mi-a ieșit cel mai mic punctaj. Cel mai mic. Ce ne spune asta? Că sunt jalnică la luat decizii. Și am fost complexată de asta mereu.

Dar hai să îți spun ceva. Pe parcurs, mi-am dat seama de ce am această problemă: îmi e teamă de limite. Mi-e teamă de greșeli. Mi-e teamă că atunci când lucrurile depind de mine, am șansa de a dezamăgi. Și dacă aleg ceva, nu pot da înapoi, iar asta mă face să mă simt sufocată.
Mi-e teamă de colivie, dar asta nu înseamnă că am să încetez să dau din aripi, sperând că într-o zi am să mă eliberez de tot.
În fond, cele mai mari obstacole de depășit sunt limitele pe care ni le stabilim noi înșine.

Reclame

17 gânduri despre „Palatul de cleștar

Adăugă-le pe ale tale

    1. Ai dreptate, recunosc. Știi cum se spune: omul curajos este cel care se teme cu un minut mai târziu. Oare o fi adevărat? Nu știu. Important este că, în ciuda faptului că mi-e teamă de greșeli, nu fug de ele.
      Mulțumesc că împărtășești cu mine din experiența ta! 🙂
      Să ai o săptămână frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Când am momente grele, scotocesc prin colecții de poze motivaționale. Pe acolo, era treaba aia cu „Fail again. Fail better.” Poate că doar așa poți persevera. Orice șut în fund e un pas înainte, nu? 🙂
      Mă bucur să aud asta! La cât mai multe dimineți fericite! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Unde gasesti ceva scris frumos 🙂
      ar fi incorect si chiar nepoliticos,
      sa nu raspunzi politicos ! 🙂
      Cum SOMNUL mi-a pierit asa, subit,
      in graba laptopul am pornit
      iar in INBOX am revazut nikname-ul tau,
      si, cu ajutorul lui Dumnezeu,
      iata-ma pe blogul tau ! 🙂
      Acelasi gand frumos
      zboara de la mine,
      spre sufletul tau generos,
      cu gand curat, de bine ! 🙂
      Aliosa ! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    2. Draga mea, cuvintele tale sunt balsam pentru inima mea ușor întristată. Scrisul frumos… E ceva ce încă nu pot să înțeleg pe deplin. Mă bucur mult să aud că măcar mă apropii de ceva pe placul altor inimi.
      Dar, să nu uităm de tine și de talentul tău! Proza ta e foarte valoroasă și oamenii pot învăța nespus de multe din experiențele tale și tăria ta de caracter. Și nici poeziile tale nu sunt de lepădat deloc. „Ciorăpeii-s gata” mi-e tare dragă.
      Te îmbrățișez! Spor la toate și multă înspirație! 🙂

      Apreciază

    1. Mulțumesc din nou și din nou! Azi vedeam o fotografie cu o plantă abia boboc, pe care scria: Dacă plantele cresc mai viguros atunci când sunt mângâiate cu vorbe bune, oare ce poate face o vorbă bună cu un om?
      Eu, una, spun că și sufletele noastre cresc. Sunt hrănite și umplute cu dragoste de fiecare fărâmă de bunătate și prietenie care vine din partea celorlalți. Așa că îți mulțumesc mult pentru fărâmele tale prețioase! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  1. Frumoase si profunde versuri ! Felicitari !
    Eu cred ca autoevaluarea personalitatii prin cercetarea, cunoasterea, descoperirea originii, identitatii si valorile caracteristice ale sinelui, îti vor deschide treptat, iubind neconditionat, noi portaluri spre desavârsirea întregii fiinte pe toate planurile si în toate dimensiunile perceptiei existentei, ceea ce te va ajuta sa iei decizii favorabile pentru tine personal si pentru cei apropiati.
    Sa fii iubit Suflet frumos !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Stai liniștită, toți greșim! Iar dacă privim în urmă, la clipele ce au trecut, găsim atâtea lucruri sau momente în care am fi putut face altfel, mult mai bine. Dar… oameni suntem. Și mergem înainte cu speranță, cu încredere!
    Mult succes. Foarte frumoase versuri! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns la Iosif Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: