Nu te simți singur, oare, când noaptea te-mpresoară,
Iar capul ți-e pe pernă, dar mintea sus, pe nori?
Cum faci, când ești rănit, rana să nu mai doară?
Cum faci să nu greșești la fel de două ori?
Nu te trage pământul, când tâmpla ți-este plină
De zgură fără margini și temeri de prisos?
Cum poți să crezi că munții doar ție ți se-nclină,
Când știi că spre-a lor culme mereu privești de jos?
Nu ți-e necaz de timpul ce-l risipești pe cale,
În loc să-ți scrijelești numele sus, pe stele?
De ce nu privești cerul, cât nu esti frânt din șale?
De ce nu zbori acum, cât n-ai poveri mai grele?
De ce ești mărginit când porți nemărginire?
Cum poți să-ți cauți rostul, când n-ai idee unde,
Și ți-ai pierdut reperul spre tihnă și iubire?
Atâtea întrebări… Oare le poți răspunde?
T.
Saluuut! Hai să ne punem întrebări, ce zici? De multe ori, răspunsurile întârzie să apară, sau sunt de necuprins pentru mintea noastră, însă dacă nu ne punem întrebările, nu ne oferim nici măcar o șansă la atingerea cunoașterii.
Eu, una, iubesc să știu. Plonjez în profunzimile oricărui cotlon al lumii, încercând să îl cercetez cu toate simțurile mele. Încerc să absorb tot ce are necunoscutul de oferit, în timp ce mă străduiesc să luminez totul în jur cu făclia sufletului meu. Vreau să ating orice inimă, să pășesc pe orice munte, să înot în orice ocean. Vreau să las ceva în urmă.
Mereu am avut nevoia asta bizară de a îmi dovedi că însemn ceva. Că sunt mai mult decât un simplu pasager pe trenul timpului. Roțile se rotesc, scrâșnind necontenit și lăsând în urma lor amprente sângerii pe șinele veacurilor și pe mintea multor oameni.
Dar nu și pe a mea. Refuz să stau și să privesc cum urma se pierde din vedere, în timp ce eu mă las purtată de un vehicul fumegând spre o destinație necunoscută.
Vagonul meu e plin ochi de oameni care și-au găsit deja locul. Oameni stabili. Oameni care sunt acolo pentru că doresc să fie acolo.
Ei bine, eu nu. Pe o câmpie de păpădii, eu sunt un mac sălbatic. Primejdios și frumos deopotrivă. Am suflet naiv și minte avidă de nou. Unde e lumea? Unde e aventura?
Unde e libertatea? Unde e câmpul pe care se apără dreptatea? Unde mi-e locul?
Un lucru e cert. Dacă stau aici, în tren, nu am să aflu niciodată.
Așa că sar. Îmi iau avânt, îmi prind pliurile fustei și mă arunc cu capul înainte, părăsind calea pe care timpul mi-o aranjase cu grijă. Și nici măcar nu mă lovesc de pietre, ci dau cu tâmpla de nori.
Pentru o clipă, sunt infinită. Și îmi place.
Mai pot să caut și mai pot să schimb. Am nevoie să cred că mai pot face alegeri și că mai pot corecta greșeli.
Viața e mai mult decât un automatism.
Viața este un bidiviu pursânge, pe care dacă îl cucerești și domini, te va purta pe tărâmuri de basm. Ai frâiele în mână.
Tu decizi ce faci cu ele.
Tu decizi unde mergi.
Eu, una, merg într-o aventură, la finalul căreia voi găsi ceva neprețuit.
Mă voi găsi pe mine.
MeddArtis 
E atât de reconfortant să te citesc, dai atât de mult prin cuvinte, parcă cresc aripi. Mulţumesc, mereu plec cu sufletul pin de aici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ba eu îți mulțumesc, Potecuță! Tu, mai bine ca oricine, știi cât de mult contează câte o încurajare și câte o reconfirmare a faptului că ceea ce scrii contează pentru alții și atinge inimi.
Și mai știi că ești tare dragă multora, pe care îi cunoști de mult timp, dar sper că vom deveni și noi prietene în timp, pentru că nu plec nicăieri curând. :))
ApreciazăApreciază
Te îmbrăşiţez şi îţi mulţumesc mult!
În afară de vreo trei persoane de aici, nu am vorbit cu nimeni în afara blogului deci toţi cei care mă citesc şi pe care îi citesc sunt prieteni aşa, la distanţă, cum s-ar zice. Sigur că m-ar bucura mult să vrei să intri în această „gaşcă” la care ţin mult, cea a prietenilor de pe blog 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu sunt novice pe aici, dar cam așa merge treaba și la mine: în afara blogului vorbesc doar cu vreo 2 persoane. Oricum, descopăr cu bucurie oameni valoroși, cu suflet mare și isteți la fiecare pas.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eşti printre cei pe care îi admir 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și îți va plăcea cu siguranță ce vei găsi! O aventură cât mai frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult! Sper din suflet să fie așa.
Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciază
Uneori mai luam trenul cateva statii, alteori sarim din el si o luam la galop per pedes. Mai mereu putem face alegeri si corecta greseli, asta e ideea, nu am venit pe aceasta lume perfecti. Frumos modul tau de scriere, o incantare ca de obicei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câteodată mă trezesc meditând la o lume în care drumul corect ți-e netezit înainte. Știi? Cu toate alegerile corecte gata făcute. Cu imposibilitatea de a greși. Și… nu știu dacă mi-aș dori să merg pe el. Nu știu dacă mi-ar plăcea. Cred că, până la urmă, perfecțiunea stă cu adevărat în imperfecțiuni și că fericirea nu stă în imposibilitatea de a alege greșit, ci în posibilitatea de a trece cu inima ușoară peste orice dificultăți ar apărea în cale.
Mulțumesc mult pentru cuvinte!
Te îmbrățișez!! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întrebari caracteristice adolescentilor, care se pregatesc sa-si ia zborul din „cuib” spre noi dimensiuni spatio-temporale, stârniti de energia dragostei de viata ! 🙂 Un articol încarcat de optimism, sperante, dorinte, planuri si viziuni adolescentine, pe care îti doresc din toata inima sa le realizezi cu succes si sa te bucuri cu aceeasi intensitate pâna la sfârsit.
Fii binecuvântat, Suflet tânar si frumos !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am cam depășit perioada adolescentină, dar îmi doresc cu adevărat să îmi păstrez întreaga viață sufletul tânăr. Cât despre întrebările despre mine însămi… Nu știu dacă acestea își vor găsi vreodată un răspuns definitiv. Așa e mintea mea- cercetătoare și ușor dornică de afirmare. Vreau să îmi pun degetul pe istorie cumva. Acum, rămâne de văzut în ce mod. Uneori e suficient să o facem cu discreție. 🙂
Numai bine, Iosif!
ApreciazăApreciază