Sfârșit și început

Un pom s-a ridicat și altul piere,

Se naște-o stea și alta cade-n zare,

Nori se răsfiră, lăsând în urmă soare,

Iar soarele în neant, la rândul lui, dispare,

Lăsând s-alunece în locu-i Carul Mare;

E-un șir prelung de lupte efemere

Între o primă și o ultimă suflare.

 

Un anotimp aleargă după altul,

Un an se-mbrățișează cu viitorul,

Stoluri pogoară, iar altele-și iau zborul,

Când scapi de amintire, te urmărește dorul,

Când tace rândunica, va prinde glas cocorul…

Tu stai, dar un străin își face saltul –

Mii de-nceputuri noi… Dar cine ține scorul?

 

O carte astăzi piere în cenușă,

Dar pe noi pagini se-nșiră cuvinte;

Aici e un mormânt, altar de inimi sfinte,

Acolo e un prunc, ce nu va ține minte

De-a fost cândva rău sau cuminte;

În spate uși închise, în față altă ușă –

Ne mișcăm încontinuu.

S-o facem cu aminte!

                                 T.

Saluuuut! Nu știu dacă sunt singura, dar când mă aflu într-un impas psihic sau emoțional, mă iau și ies pe ușă afară, cu direcția nicăieri. Pășesc alene, parcă fugind de mine, trăgând guri mari de aer și admirând calmul imperturbabil al naturii. Și, desigur, gândesc. O groază.

Așa am ajuns să mă întorc la începuturi. Și la finaluri. Uneori îmi par mie însămi o pesimistă, dar nu pot să neg că atunci când începe un drum nou, se cam sfârșește altul. Nu mă înțelege greșit, cred cu toată ființa mea în începuturi noi, ba chiar le caut și acolo unde nu sunt, dar sunt conștientă de faptul că atunci când șansa răsare pe strada cuiva, o altă șansă, undeva, apune pe strada altcuiva.

Despre ciclicitate și mișcare perpetuă a timpului se poate vorbi la infinit, așa că nu am să te plictisesc cu asta. În schimb, am să îți povestesc ceva drag.

Eu nu am pierdut niciun părinte, slavă Domnului, așa că nici nu pot să îmi imaginez durerea care vine ca balast după o astfel de întâmplare nefericită. Așa că nu pot să știu cum s-a simțit bunicul meu atunci când și-a pierdut mama, dar pot să știu ce spune el și ce îmi relatează cunoscuții despre asta. Nu am de ales decât să mă mulțumesc cu ce am.

Era început de an. Frig, urât, tot tacâmul. Dar, oricât de ger ar fi fost afară, nu se putea compara cu gheața și pustietatea din inima familiei îndurerate. Când pleacă o soție, se stinge o floare. Când pleacă o mamă, se stinge o stea. Lumea rămâne mai săracă în lumină. Mai secătuită de iubire. Bunicul rămăsese cu inima fărâmițată, cu prea multe bucăți lipsă pentru a spera să le mai completeze vreodată și cu lacrimi înghețate și sărate pe chip. Nu mai era același. Trebuie să fie nespus de chinuitor ca secundele. minutele, ceasurile, toate să se perinde pe lângă tine cu aceeași perversă punctualitate, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum natura nu se sinchisește de durerea ta și de necesitatea ta acerbă de a pune pe pauză timpul. Ca și cum ți-e refuzat până și dreptul la un răgaz în care să suferi.

Și, totuși, oricât de chinuitor ar fi, e o realitate. Oameni se nasc mereu, oameni mor mereu, și oricât de memorabili ar fi oamenii aceia, timpul nu a stat pe loc să facă o plecăciune în fața niciunuia dintre ei. Bunicul nu a avut de ales. Trebuia să meargă înainte, orice ar fi, lăsându-și inima incompletă și firimiturile în urmă.

Numai că povestea nu se încheie aici! În același an, razele soarelui s-au întors, topind neaua de deasupra ghioceilor și pojghița de gheață de deasupra sufletului îndurerat al bunicului. A răsărit în viața lui un soare atât de puternic, încât a alungat întreaga întunecime, oblojindu-i rănile adânci și vindecându-i, încet dar sigur, inima sfâșiată.

I s-a născut o nepoțică! S-a născut o nouă ființă dragă, pe care a transformat-o în vasul afecțiunii lui. Nu mai era singur și nu avea să mai rămână singur niciodată.

A trăit un sfârșit, a trăit un început. Toate au rostul lor.

Da, dacă te întrebi. Eu sunt nepoțica.

Eu am fost începutul.

Dacă e să îți dau un sfat,  acesta este să nu disperi când se întâmplă lucruri teribile în jurul tău. Să nu deznădăjduiești când tot ce te înconjoară se dărâmă, iar tu rămâi captiv în ruină. Nici când ți-e frântă inima. Nici când pierzi sau cazi.

Orice sfârșit se însoțește de un început. Așteaptă-l cu încredere și răbdare.