O fi târziu?

Îți văd prin fruntea albă cum picură durerea,
Pe gât ți se prelinge ca un pumnal ascuns;
E noaptea tare lungă și înmuiată-n plâns
Când gândurile toate-s amare ca și fierea.

Zăcând umflat și putred pe patul suferinței,
Îți frecționezi frenetic mâinile ce scrâșnesc;
Pierdut în întuneric de tot ce-i omenesc,
Șoptești încet o rugă, ceri cura neputinței.

Privești sfârșit spre ceasul ce ticăie pe cale –
Necruțător, te plimbă spre alt și alt decor…
Cum poate, oare, timpul, trece nepăsător,
Peste atâtea lacrimi vărsate în spitale?

Îți treci degete strâmbe peste obraji de tină,
Iar lacrima dispare ca și cum n-ar fi fost;
Te-ai răzvrăti și-ai plânge, dar știi că n-are rost
Să dai pe alții vina, că nimeni nu-i de vină.

Mai e puțin și-n lume o nouă zi răsare –
O linie de lumină taie cerul pustiu,
Crestând în a ei cale în două tot ce-i viu.
Îți pui capul pe pernă și implori îndurare.
„O fi târziu, Doamne? O fi târziu?”

                                                                T.

Saluuut! Am avut parte de o perioadă foarte încărcată de medicină și spitale și vreau să îți spun că îmi place foarte mult ce fac. Îmi plac oamenii, îmi place să devin medic, dar îmi place și mai mult să am posibilitatea de a atinge suflete. De a alina dureri, de a șterge lacrimi, de a îmbunătăți situații care par ireparabile.

Mi-ar plăcea să las o amprentă de lumină pe umărul fiecărui om cu care intru în contact. Să mușc din fiecare umbră, să găuresc fiecare tristețe. În fond, fiecare centimetru din pielea mea e deja amprentată cu tuș întunecat, izvorât din necazurile atâtor și atâtor suferinzi.

Nu-ți face griji. Atingerea întunericului nu e mereu rea. Și nici întunericul nu e mereu atât de negru. Undeva, pe drumul dintre o mână întinsă cu deznădejde și una care o cuprinde cu dragoste, întunericul prinde valențe pozitive. Se aprind în el scântei, altfel ar fi înfricoșător. La fel cum smoala cerului nocturn ar putea să-l înfioare și pe cel mai brav dintre pământeni, dacă nu ar fi îndulcită de lucirea punctiformă a stelelor. Așa că mă las tatuată. Fiecare dungă, fiecare spirală, fiecare nevoie, fiecare strigăt, toate se preling pe pielea mea, întinzându-se ca o rețea.

Iar eu îmi picur, la rândul meu, tușul pe hârtie. Ți-l ofer ție.

Mama îmi reproșează că scriu lucruri triste.

Hai să-ți spun ceva. Eu sunt o persoană veselă. După cum mi-a spus cineva tocmai azi, sunt „un curcubeu”. Dar viața nu e mereu roz. Și să vezi numai partea roz a paharului, oricât de ușoară ți-ar face inima, îți rupe o bucată mult prea importantă din ansamblul realității în care trăim. E o bucată necesară, pentru că fără ea nu poți cunoaște mila, nu poți cunoaște nevoile aproapelui, nu poți cunoaște câtă nevoie este de ajutor în jur și cât de ușor poate fi el oferit.

Trebuie doar să întindem mâna. Poate-poate, cel care se scufundă sau prăbușește, o va apuca cu ultimele fărâme de putere.

Prin cuvinte, prin gesturi, prin simpla bunăvoință și prin răbdarea de a asculta, prin orice fapt mărunt putem fi eroi. Putem salva pe cineva.

Niciodată nu e prea târziu.

Reclame

26 de gânduri despre „O fi târziu?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Când te naști bun, nu mai este nevoie de practică, durerea oamenilor în meseria ta este ca o nouă naștere pentru ei, pentru că tu îi poţi vindeca, le poţi pansa sufletele. Nimic nu este la întâmplare, medic chiar și în devenire, nu este o întâmplare. Să-ţi meargă bine-n tot și-n toate!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult! Sper să izbutesc să pansez sufletele, așa cum spui. Cu toții avem nevoie să credem că ceea ce ni se întâmplă are un motiv, un sens. Că nu e totul la voia întâmplării. Așa că asta aleg să cred și eu. Și observ că și tu.
      Numai zile frumoase!! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Da, am pornit pe drumul acesta parcă de-o veșnicie deja. Sper să ajung la destinație și să îmi păstrez sufletul așa cum e, ca să pot turna câte un pic din ce am eu mai bun și în alții.
      Mulțumesc mult! O zi frumoasă!! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. Ar fi bine în cadrul universitatilor de profil, sa se constitue o noua specialitate în medicina. Pe lânga specialitatea ce tine de corpul fizic, sa se asocieze si specialitatea de suflet si/sau spirit ! 🙂
    O seara buna, draga meddartis !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ar fi o decizie înțeleaptă, probabil. Problema e și cu studenții în sine, că de multe ori tentativele de a hrăni sufletește pe cineva se soldează cu și mai mulți care aleg să se înfometeze. Abordarea e o chestiune foarte sensibilă în ziua de azi.
      Până acum, nu există nici măcar o inițiativă…
      Mulțumesc mult! Numai bine, Iosif!

      Apreciază

    1. Mulțumesc tare mult pentru urare! Cuprinde lucrurile esențiale pe care mi le doresc și eu pentru mine, dar și pentru alții.
      Mă bucur că reușesc să îndulcesc părțile mai puțin vesele ale lumii. Nu putem să le ștergem cu buretele, dar măcar atât putem – să le adăugăm o linguriță de zahăr.
      O zi frumoasă și mulțumesc încă o dată!!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Spui lucruri prea mari și frumoase! Și eu mă bucur nespus de mult să întâlnesc persoane cu inimi deschise și suflete calde, așa cum îmi dai și tu impresia a fi, din puținul pe care l-am citit până acum de pe blogul tău.
      Mulțumesc mult pentru cuvinte și… bine ai venit în mica mea lume virtuală!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Oh, chiar ești tare. Mă bucur că am dat de tine și sper să am cândva ocazia sa vorbesc mai multe cu tine. Te susțin și aștept următoarele articole. Mulțumesc că m-ai primit atât de călduros și că ai tras cu ochiul pe blogul meu.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Ce profund scrii. Îmi place. Că ai acel simț artistic. Mai cunosc o prietenă care e anul doi la medicină și desenează mult și îi place să cânte. Îmi place că spui că îți dorești să atingi suflete așa e. Cum zicea neurochirurgul Ștefan ioan Florian la conferința Medici pentru tine e necesar să avem în vedere că fiecare pacient are viața lui, nevoile lui, durerile și speranțele.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc mult! Gândesc profund, așa că mă bucur că acest lucru se transpune în ce scriu! Păi e necesar, nu crezi? Să găsești ceva la care ești bun și pentru care ai un anumit talent. Altfel, la medicină, este foarte dificil să găsești un echilibru interior.
      Cât despre Florian, am avut ocazia să particip la câteva cursuri ținute de el și confirm că este un om extraordinar de cumpătat și înțelept! Dacă el spune ceva despre pacienți, atunci așa e! :))

      Apreciază

Lasă un răspuns la Aliosa Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: