Prea mult arunci tu vorbe peste ograda plină,
Prea mult te dai cocoș, când eu nu-ți sunt găină,
Îmi înfășori cu ochii toată făptura castă,
Ia mută -ți tu privirea și ține-ți de nevastă!
Îți fluturi iarăși mâna ca să mă uit la tine –
Oare esti orb voit la ce nu se cuvine?
Da, pot vorbi cu tine, că inima mi-e vastă,
Dar ție ți-e cu lacăt, ia ține-ți de nevastă!
Sub stele și prin codri, tu vrei s-alergi de lume
Și zici că vrei cu mine, spui nebunii si glume,
Dar ți-ai ales de veacuri o pasăre măiastră…
Ia zboară lângă ea și ține-ți de nevastă!
Te lași purtat de valuri, de frunze si petale,
Dar dale prăfuite indică a ta cale,
Nu te-oglindi pierdut în marea mea albastră,
Stai pe căprui pământ, unde-i a ta nevastă!
T.
Saluuuut! Poezia pe care ți-o arăt azi e despre joc și joacă. Despre jocul meu, în care jonglez cu ironii și slove, dar mai ales despre joaca nepermisă a altora, care jonglează cu promisiuni, sentimente și inimi. Joaca mea e permisă. A lor nu. Și nu pot să nu mă întreb de ce, totuși, o vedem la fiecare colț de stradă.
Hai să o luăm pe rând. Ai tinerețea în buzunar, ai un zâmbet încrezător pe chip, ai brațe puternice și capabile, ai o minte ageră și o lume plină de oportunități înainte. Te îndrăgostești, te căsătorești și crezi că nu există nicăieri în univers o iubire mai mare decât a ta. Crezi că așa ceva nu se poate sfârși niciodată. În viața ta răsar fețe luminoase de copil, dar își ițesc capul de după zid și responsabilitățile, grijile, certurile. Devii obosit. Te trezești într-o dimineață și te uiți în jur. Tot ce era roz cândva, acum pulsează în nuanțe terne de gri. Te încarci de frustrare, nervi și supărări.
Așa să fie, oare? Cineva îmi spunea cândva că o căsnicie este ca și topografia simțului gustativ la suprafața limbii. La început dulce, apoi sărată, acră, iar la bază de tot… amară. Am să-ți spun imediat ce cred eu despre asta.
Înainte, vreau să te întreb: unde, mai exact, dintre toate evenimentele înșirate înainte, apare nevoia de a înșela? Unde este punctul în care spui: gata, vreau ceva nou?
Oare nestatornicia pornește din tinerețe? Oare atunci când le ai pe toate la picioare, te gândești la motivul pentru care ieși cu o persoană? Oare o apreciezi pentru adevăratele ei valori interioare? Sau, poate, nevoia de a scăpa dintr-o relație monogamă prea sufocantă apare când vine vorba de căsătorie. Oare câte persoane își doresc să întemeieze o familie înainte să contruiască o movilă de averi? Oare te simți singur când apar copiii și partenerul te neglijează? Când nu mai aveți timp pentru voi și pentru intimitatea voastră? Oare te plictisești după ani și ani de monotonie?
Oare niciuna de mai sus, dar apare pur și simplu o persoană mai…?
Oare toate?
Am promis că-ți spun și părerea mea. Eu, una, am mare încredere în căsnicii și în posibilitatea de a fi fericit pe vecie alături de cel drag. Desigur, pentru ca asta să se poată întâmpla, sunt necesare multe sacrificii și multe virtuți pe care cei doi soți trebuie să le folosească, astfel încât să crească împreună. Cred cu tărie că dacă alegi cu înțelepciune și seriozitate, fiind la fiecare pas conștient că în mâinile tale se află inima fragilă a unei alte persoane, relația nu va eșua.
Dar totuși, câteodată (des!) se întâmplă, așa că vreau să spun ceva foarte important. Faptul că ți-ai permis să fii interesat de altă persoană este rău și va face țăndări sufletul cuiva, dar nu e cel mai rău. În schimb, minciuna e catastrofală.
Mergi cu altcineva, iubește pe altcineva, trăiește cu altcineva, împărtășește cu altcineva idealurile și tristețile tale dacă așa simți, dar nu te întoarce la inima care te așteaptă acasă, plină de bănuieli, frământări și tristețe, doar ca să o minți în față. Nu mânji patul unde doarme puritatea, după ce vizitezi paturile murdare ale ispitelor cărora le-ai cedat. Pleacă, dar nu batjocori sentimentele sincere ale altcuiva.
Minciuna face înșelatul josnic. Este marca unei persoane nehotărâte și lipsită de coloană vertebrală. A alege să pui pe stand-by o persoană care te iubește cu adevărat până te decizi ce să faci cu viața ta, mi se pare nejustificabil.
Așa că… Tu, fata care își flutură picioarele lungi și decolteul pe lângă ochi nepermiși, ia îmbracă-te mai zdravăn când mergi pe lângă bărbații altora! Tu, bărbatul care flirtează cu căprioarele care îți trec prin vizor, ia amintește-ți să închizi o ușă înainte să dechizi alta! Tu, soția care caută atenție în alte areale masculine, ia mai comunică cu masculul tău! Iar dacă nu merge, încheie capitolul și întoarce foaia. Tu, soțul căruia i se scurg ochii peste garduri… Ia ține-ți de nevastă!
Tu te-ai intersectat cu minciuni de genul acesta? Știi să-mi spui de unde vin? Ce le cauzează? Știi, oare, secretul?
Dacă da, spune-mi-l și mie.
MeddArtis 
Da da nu înțeleg ceva! Prs era o prs cu un defect la mers și la vorbit! Urmare a unui accident spunea că mă iubește stătea o perioadă după care caută în altă parte ce nu găsea culmea era că tot la prs cu handicap mergea , după o vreme de întorcea înapoi o fi iubire o fi interes! O fi și una și cealanta sau e vorba de lipsa de asumare?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă se întorcea mereu la tine, sigur ținea la tine, dar dacă simțea nevoia să caute în alte părți, atunci înseamnă că îi lipsea ceva. Pendularea asta între alte fete și tine îmi pare semn de nehotărâre masivă. Probabil că nu a găsit ceea ce are nevoie nici cu tine, nici cu altele. Nu înțeleg de ce îl primeai mereu înapoi, dar sunt convinsă că își va găsi pe cineva potrivit cândva. Cineva care să îi aducă împlinire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu stilul ăsta du-te-vino îmi pune mari semne de întrebare vizavi de persoană! Caută ceva ce îi lipsește cum ar fi un statut social mai bun sau caută iubirea sinceră?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici mie nu îmi pare că ar trebui să îți pui încrederea în oameni care se comportă în acest fel. Meriți o persoană care să se bucure de cine ești tu și să nu aibă nevoie de nimic și nimeni altcineva.
Cât despre ce caută… Ai putea să îl întrebi. Poate nici el nu știe. De multe ori ne dăm seama ce ne doream dintotdeauna, numai atunci când găsim acel ceva.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cei care se confruntă cu o astfel de stare, că sunt femei sau bărbați, nu iubesc, doar se folosesc de micile plăceri omenești ce dăruiesc confort fizic. Faptul că le fug ochii în stâna și în dreapta, e un joc prostesc, uitând că cel mai frumos sentiment, de care omul dispune, îi va fi necunoscut!
Revenirea la ”matcă”, nu e iubire, ci lipsa unui alt loc, va pleca când îl va găsi, toată viața, folosindu-se de minciună, simulare… dar, cer partenerului fidelitate. Nu vor recunoaște, chiar dacă-i vezi, nu doar auzi de infidelitatea lor! Astfel de oameni pot călca totul în picioare pentru a-și îndeplini acest joc prostesc! Nu este cazul că-i lipsește ceea ce caută, ci este un căutător de fantezii noi! Nu contează vârsta, nu contează că strivesc suflete nevinovate. În astfel de cazuri, atitudinea este diferită…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt foarte de acord și mă bucur să văd oameni care dezaprobă cu înțelepciune acest tip de comportament iresponsabil și dezlânat.
Cred că plăcerea poate fi o momeală excepțională, mai ales când ai senzația sâcâitoare că îți lipsește ceva, dar confortul fizic despre care vorbești nu este niciodată suficient pentru a umple golurile cu adevărat.
Din păcate, plăcerea rămâne o iluzie a fericirii care ispitește încontinuu mâini, ochi și minți care nu o vor putea cuprinde niciodată. Și, ocupate fiind cu fuga după iluzii, simțurile nu vor putea să vadă atunci când sentimentele curate bat la ușă.
Îmi cer iertare pentru întârzierea răspunsului! Am avut niște zile de muncă exhaustivă și nu am dorit deloc să răspund superficial unui comentariu atât de profund și îmbogățitor.
Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că o căsnicie se construiește, nimic din ce merită păstrat nu se primește de-a gata. Nu poți să te muți la etajul doi al unui bloc neconstruit. Căsnicia nu e târg pentru cerere și ofertă, și nici relația. Nu e despre dorințele unuia sau altuia, ci despre ceea ce pot însemna și deveni împreună. Relația e un organism viu, ca atare are diferite stadii de evoluție. Căsnicia e un dar, nu un produs, nu se poate consuma. Slăbiciunile oamenilor îi trag spre trădare, nu vreun calcul în urma căruia ceva le lipsește și poate fi găsit pe vreun raft, undeva. Nimic din trădare n-are nici o legătură cu sentimentele, numai cu slăbiciunile. Căsnicia te învață despre răbdare, sacrificiu, dăruire și înțelepciune, iar iubirea le dă adevăratul sens. Oamenii ar trebui să reînvețe să repare lcururile pe care le construiesc și să-și aducă aminte că totul poate fi îmbunătățit, fiindcă nimic nu se strică definitiv decât atunci când renunți. Ca la orice mecanism care la un moment dat nu mai funcționează corespunzător, și la o relație sunt lucruri care vor folosi și în continuare, unele piese din angrenaj, chiar dacă unele dintre ele au dat tot ce au avut și nu mai au nimic de oferit. Dar ca să-l schimbi cu totul pentru unul nou, trebuie să știi de la început că cel nou nu a fost făcut după o matriță care să ți se potrivească. Și, mai ales, a fost construit de altcineva. Și nici nu e nou. Și nici întreg. Fiecare dintre noi e responsabil cu producerea valorilor morale.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Firește că o căsnicie se construiește. Și tocmai pentru că, de-a lungul timpului, adăugăm la construcția noastră cărămidă cu cărămidă, investiția aceea nu se poate șterge cu buretele, ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Din păcate, îmi pare că unii oameni trec prin ea vânzându-se și în târguri. Poate că în căsnicie nu e vorba despre cerere și ofertă, dar nu înțeleg de ce unii, împinși de greutățile sau insatisfacțiile unei căsnicii, se scot la licitații ieftine.
Posibil ca, întocmai ca pe orice alt dar, oamenii să considere partenerul de viață prea al lor, prea „de-a gata”. O cale prea sigură, simplă și, așadar, monotonă.
Încă mi-e dificil să înțeleg multe lucruri, dar îmi încălzește sufletul să citesc cuvintele tale frumoase despre relația dintre soț și soție și despre cum ar trebui aceasta să fie.
Oamenii pot să-și dăruiască enorm de multe sentimente frumoase unul altuia, iar în cadrul acestei căsnicii această comuniune se amplifică și devine aur curat. Trebuie să ne antrenăm să fim mineri, uneori. Ca să nu renunțăm când avem impresia că dăm de piatră seacă, ci să continuăm căutarea. Mai ales când vine vorba de o recompensă care deschide ușile iubirii și fericirii veșnice.
Foarte sănătoasă judecata ta!
Îmi cer mii de scuze pentru răspunsul tardiv!! Abia am trecut de un examen dificil și nu am dorit să ofer răspunsuri superficiale privind tematici atât de profunde, mai ales când mi s-au oferit păreri atât de pertinente.
O seară frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce ma bucur ca am dat de aceasta postare ce a adunat la un loc oameni care gandesc la fel ca mine despre acest subiect. Din cate am observat eu pana acum tradarea are ca motive predominante plictiseala, monotonia si usurina cu care poti obtine ce vrei de la partener + multitudinea de posibilitati. Oamenii se poarta ca marfuri si se pun singuri pe tarabe(fie pe strada fie in social media). Cultura asta a sexului este un fel de inamic al iubirii din cate am observat eu. Si minciuna poate fi usor inlocuita cu omisiunea, lucru ce imi pare la fel de josnic. M-am trezit o data (cerand lamuriri in legatura cu o suspiciune ce o aveam) cu replica „Si daca as vorbi si cu altele ce trebuie sa stii tu?”
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și pe mine mă bucură să întâlnesc persoane ale căror valori se suprapun cu ale mele. Ne îmbogățim unii pe alții zi de zi.
Avem nevoie să vorbim despre problemele de genul acesta, fie că ne confruntăm cu ele sau nu, deoarece fac parte din viață, iar asta de împiedică să fim nepăsători.
Din câte spui, tu ai avut motive serioase de suspiciune, iar persoana de lângă tine nu a avut priceperea sau dorința de a ți le stinge. Îmi pare rău pentru asta. Susțin că dreptul la adevăr este unul pe care nimeni nu ar trebui să ți-l încalce. Nici prin minciună, nici prin omisiune.
Ar fi ideal ca în urma disecțiilor efectuate asupra problemei, să putem construi niște soluții eficiente. Din păcate, sufletul și mintea omului nu se pot supune niciunei legi. Fiecare acționează și simte cum consideră, dar asta nu înseamnă că ar trebui să renunțăm la încercarea noastră de a schimba ceva și de a transforma lumea din jurul nostru într-una în care inimile să se dăruiască nițel mai în siguranță.
O zi frumoasă!! 🙂
ApreciazăApreciază
Ai perfectă dreptate. Și ai spus-o atât de frumos în versuri.
Numai bine! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult!
Zile frumoase și luminoase!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană