Flori

Cad flori curate pe trotuare –

Se scutură din colb de nor;

Toate potecile ne dor,

Cerând un vârf de îndurare.

 

Sub tălpi ne scârțâie a iarnă;

Pământul geme crunt a ger,

Ca un trup rece și stingher

În noua-i străvezie haină.

 

S-a dus toamna cu vii arome,

Uitat-au pomii de belșug;

Aleargă timpul ca un murg,

Pictând tablouri monocrome.

 

O ramură lucind a brumă

Se-apleacă sub poveri de corb,

Iară decoru-i mut și orb

La orice glas și orice glumă.

                                               T.

Saluuut!

Mă identific destul de mult cu natura în perioada asta din an. E-o atmosferă de tranziție oarecum supărătoare, totul în jur devine mai tern și mai rece, dar știi că e numai începutul greului ce va să vină.

Dacă e să găsesc un avantaj al perioadei, acela este că ne învață că totul e în permanentă mișcare. Că oriunde ne-am afla, oricum ne-am simți și prin orice am trece acum, lumea nu se oprește pentru noi. Ba mai mult, adesea ne simțim oropsiți și doborâți de un val, înainte ca tsunamiul adevărat să se lanseze. Totuși, oricât de groasă e pătura de nea, strălucește neasemuit de frumos.

Și oricât de lungă și grea ar fi iarna, ne așteaptă, în spatele zidurilor de nămeți, o speranță înnoită.

Ne așteaptă lumină, căldură, și cireși în floare.

Ne așteaptă răsplata.