Cad flori curate pe trotuare –
Se scutură din colb de nor;
Toate potecile ne dor,
Cerând un vârf de îndurare.
Sub tălpi ne scârțâie a iarnă;
Pământul geme crunt a ger,
Ca un trup rece și stingher
În noua-i străvezie haină.
S-a dus toamna cu vii arome,
Uitat-au pomii de belșug;
Aleargă timpul ca un murg,
Pictând tablouri monocrome.
O ramură lucind a brumă
Se-apleacă sub poveri de corb,
Iară decoru-i mut și orb
La orice glas și orice glumă.
T.
Saluuut!
Mă identific destul de mult cu natura în perioada asta din an. E-o atmosferă de tranziție oarecum supărătoare, totul în jur devine mai tern și mai rece, dar știi că e numai începutul greului ce va să vină.
Dacă e să găsesc un avantaj al perioadei, acela este că ne învață că totul e în permanentă mișcare. Că oriunde ne-am afla, oricum ne-am simți și prin orice am trece acum, lumea nu se oprește pentru noi. Ba mai mult, adesea ne simțim oropsiți și doborâți de un val, înainte ca tsunamiul adevărat să se lanseze. Totuși, oricât de groasă e pătura de nea, strălucește neasemuit de frumos.
Și oricât de lungă și grea ar fi iarna, ne așteaptă, în spatele zidurilor de nămeți, o speranță înnoită.
Ne așteaptă lumină, căldură, și cireși în floare.
Ne așteaptă răsplata.
Minunată poezia, ca întotdeauna. Și mi-e drag de fiecare dată să citesc comentariul ce urmează după ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet! Mie mi-e tare drag, de asemenea, să citesc comentariile tale de dedesubt.
Sper că ești bine și fericită.
Să ai o seară frumoasă și zile pline de lumină! 🙂
ApreciazăApreciază
Poezie superba. In rest, eu cred ca fiecare anotimp are frumusetea lui si tocmai aceasta diferenta face savoarea si ne ajuta sa le apreciem mai bine pe fiecare. Trebuie doar sa nu visam iarna la vara si vara la iarna, ci sa le luam asa cum vin. ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc tare mult!
Așa este, lumea este mai condimentată tocmai datorită unicității fiecăruia în parte.
Îmi place ce spui. Dacă am visa mereu la altceva, am fi veșnic nemulțumiți și nerecunoscători. Cu înțelepciune, o fărâmă de nădejde și inimi ușoare, putem aprecia fiecare bucățică de viață așa cum se cuvine.
O zi minunată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă tare poezia şi are-n ea o căldură aparte care sigur ne va însoţi şi-n iarnă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult pentru gânduri, Potecuță! Mi-e tare drag să îți văd slovele săpate prin paginile mele. 🙂 Exact așa îmi și doresc pentru tine și pentru toți! Să purtați mereu căldură în suflete.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult de tot!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
” Nu aștept răsplata ”
e cel mai frumos final,
dar nu uita că plata ,
face parte din uzual ! 🙂
La Mulți Ani de 1 DECEMBRIE, Ziua ROMÂNIEI ! 🙂
Alioșa ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La cât mai mulți ani, sper și eu!
ApreciazăApreciază
Minunate versuri! Felicitări! 🙂
ApreciazăApreciază
E o onoare pentru mine că îți urmăresc blog-ul… E un puls aparte. Scrii cu sufletul…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o onoare pentru mine să fiu citită și apreciată de alți oameni talentați. Și tu scrii cu multă emoție!
ApreciazăApreciază
Am găsit aici o lume frumoasa.Versuri Superbe!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc din suflet că ai zăbovit în mica mea lume! Mă bucur mereu de prieteni virtuali noi!! 🙂
ApreciazăApreciază