Tu și eu

Ești visul ce se sparge în amiază

Prin gene dese și priviri căprui,

Când picuri albi în juru-ți gravitează,

Stropi rupți avid din stofa luminii soarelui.

Mă strângi la piept c-o sete nepereche –

Chiar timpul însuși stă pe loc, uimit,

Și îmi șoptește tainic la ureche

Că dragostea curată e-un drum spre infinit.

Îmi păzești inima-n căușul palmei,

Ca să nu zboare ca o frunză-n vânt,

Și, inspirat de glasurile toamnei,

Îmi oferi ploaie dulce de dragoste și cânt.

Oare-ai putea să cazi ca o cometă,

Să-ți cauți altă lucitoare stea?

Eu voi rămâne veșnic incompletă

De rupt vei fi vreodată de pe orbita mea.

Căci te iubesc mai mult decât pot spune,

Lumină caldă vreau să-mi fii mereu,

Iar dragostea în veci nu va apune

Dintre veșnicii , dar efemerii „tu si eu”.

T.

Saluuut! Viața mea e un pic răvășită chiar acum, așa că am ales să îmi refugiez sentimentele în tema care îmi readuce în permanență sentimentul de împlinire și speranță: iubirea.

Dacă e să înveți ceva din articolul acesta, aș vrea să înveți recunoștința. Oare ce am fi noi fără dragostea și sprijinul celor din jur? Fără un cuvânt bun? Fără o îmbrățișare, fără un umăr pe care să plângem? Nu ar exista nicio scăpare din întunericul și deznădejdea în care ne cufundăm adesea.

Cum să găsești calea cea bună fără un ghid?

Cum să îți întărești fundația personalității și principiile, fără un zidar priceput alături?

De atâtea și atâtea ori avem nevoie de câte un confident răbdător, de un sfetnic înțelept sau de un… profesor exigent. Hai să fim serioși, toată lumea are nevoie de câte un șut în fund din când în când pentru a se ambiționa să avanseze, nu?

Ești capabil de orice, posibilitățile sunt nelimitate, dar nu ești nevoit să treci prin toate singur. Un om care te iubește te poate ridica până la cer pe umerii lui, te poate căra în spate atunci când nu mai poți înainta, poate fi mereu persoana potrivită în momentul potrivit.

Așadar, acceptă iubirea, dăruiește iubirea, prețuiește iubirea, și spune câte un „mulțumesc” celor care ți-au stat alături indiferent de circumstanțe.

Eu, una, nu știu unde aș fi ajuns fără ei! Sau fără „el” 🙂

Am învățat să iubesc cu toată forța sufletului meu, iar această părticică a vieții mele va rămâne mereu un binecuvântat „acasă”.

Tu? Unde e „acasă” cu adevărat pentru tine? Unde ți-e inima?