Nu-ți vinde cinstea

Nu-ți vinde cinstea pe o floare

Găsită pe la orice gard,

Că multe suflete se ard

Când se întind cu lăcomie,

Surde și-orbite de mândrie,

După nisipuri mișcătoare,

După o fadă, biată floare.

 

Nu-ți vinde cinstea pe-o monedă

Găsită-n orice colț de drum,

Că iute va rămâne scrum

Din toată poleiala groasă

De tine cu nesaț aleasă,

Iar din averea ce-o posedă,

Rămâne-va doar o monedă.

 

Nu-ți vinde cinstea pe o vorbă,

Găsită pe la orice birt,

Că orice prost e bun la flirt,

Dar flirtul nu își are rostul

Când premiul tău final e…prostul.

Așa ca ține-ți cinstea-n torbă

Și cântărește bine-o vorbă.

 

Păstrează-ți cinstea ca pe aur,

Ca pe un dar de mare soi,

Și nu o terfeli-n noroi,

Ci ține-o-n cufăr ferecată,

Că doar o minte cumpătată

Cunună va avea de laur

Și-n inimă ascunde aur.

                                    T.

Saluuuut! Ah, de cât timp îmi scăpărau degetele să scriu o poezie pe tema aceasta! Dar parcă vorbele refuzau să se așeze în versuri. Poate că asta se întâmpla tocmai pentru a mi se dovedi, a mia oară, că poezia se scrie din suflet, nu din minte. Când am scris-o, m-am gândit la o situație specifică, însă acum ți-o dedic ție, omului forțat să spună „da” în orice circumstanță, omului pus la zid, omului care are de-a face, zi de zi, cu aroganța și aerele de superioritate ale celor din jur. Pe tine te anunț că ai de ales.

Ca să vă transmit învățătura primordială a versurilor de mai sus, trebuie să pornesc de la o definiție arhicunoscută: RESPÉCT s. n. Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva. De PREȚUIRE DEOSEBITĂ. Auzi? Dacă cineva te prețuiește deosebit de mult, dacă are considerație față de tine și față de principiile tale, atunci te respectă. Gata. Nu e mare filozofie.

Și totuși, ne e greu să tragem linie. Persoana x face aia, aia, aia. Prin aceste lucruri: prin lucrurile pe care le spune, prin acțiunile pe care le întreprinde, prin bârfele pe care le răspândește, prin situațiile în care mă pune, prin întrebările cu care mă constrânge, prin tonul vocii ș.a.m.d., persoana x nu mă prețuiește, deci nu mă respectă. SAU, din contră, mă prețuiește și merită prietenia mea sinceră. Dar, dacă mi-e teamă să nu îi fac pe plac lui x, am să îndulcesc puțin situația, nu-i așa? Am să îi găsesc scuze și am să mă conving pe mine însămi că sunt prea dură. Fals, bine? Când vine vorba despre respect, nu există compromisuri.

Utilizează-ți libertatea de a alege! Nu e greșit să ceri respect. Nu e greșit să îți vociferezi argumentele și îndoielile. Ți-e teamă că oamenii nu te vor mai aprecia și te vor părăsi? Da, poate. Dar asta e bine, pentru că singurii care își vor lua tălpășița sunt cei care s-au apropiat de tine știind că nu îți vor rămâne alături.

Ai curaj să te înconjori cu oameni de valoare. Ai curaj să spui „nu” și să ceri respectul care ți se cuvine.

Ai curaj ca, indiferent de presiunile externe, să faci mereu alegerea corectă.

Niciodată, pentru nimic în lume, nu-ți vinde cinstea.

Reclame

15 gânduri despre „Nu-ți vinde cinstea

Adăugă-le pe ale tale

    1. Este, într-adevăr, un îndemn la a avea coloana vertebrală, aici ați nimerit-o perfect,
      Cât despre a doua parte… ca să fiu sinceră, nu tocmai la asta m-am gândit. Este mai mult un îndemn pentru cei care acceptă să fie tratați cu lipsă de respect, datorită unor constrângeri sau dorințe superficiale (vorbe aruncate în vânt, atenții mărunte, bani etc).
      Dar dacă stăm să ne gândim bine, amăgindu-te că motivele acelea superficiale sunt suficiente pentru a te complace într-o situație înjositoare, nu faci altceva decât a te minți pe tine însuți, așa că mi se pare un punct de vedere la fel de adevărat.
      În plus, poezia înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi, iar pe mine mă îmbogățește întotdeauna să cunosc semnificațiile date de alții.
      Mulțumesc pentru că ați trecut pe la mine și că ați lăsat în urmă „a drop of inspiration” (poate că puțin mai mult decât o picătură). 🙂
      Să aveți o duminică frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

  1. Felicitări! Foarte frumoasă poezie. Și cu o temă atât de rar abordată în zilele noastre. Pe cine mai interesează de cinste și onoare? Prea puțini. Suntem în „epoca unde totul este permis”! Dar ce frumos când întâlnești un om cu suflet frumos, cu cinste, onoare și valori morale!
    Numai bine și zile frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. După cum vorbiți, faceți parte din categoria oamenilor de care vă bucurați.
      Vă mulțumesc din suflet pentru apreciere! Asta îmi dovedește că, totuși, chiar dacă puțini, există oameni interesați de cinste și onoare. Și, sincer, m-aș înconjura toată viața mea numai cu oameni de acest fel.
      Vă doresc o zi cât mai frumoasă și o săptămână rodnică! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Gândești parcă și mai pesimist decât mine. Eu încă sper că brazii și-au scuturat puțină cinste și onoare și pe aici, pe jos, printre noi.
      Poate-poate vom vedea aceste două valori mai frecvent, cândva. Ce vremuri fericite ar fi! 🙂
      Să ai un sfârșit de săptămână frumos, Alioșa!

      Apreciază

Lasă un răspuns la Aliosa Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: