Versiunea mea de toamnă

Când soarele tomnatic agale se ridică,

Spărgând cu raze line a mea fereastră mică,

Crâmpeie de lumină-mi dansează pe covor

Și-n mii de cioburi albe mă pierd, dusă de dor,

Mă contopesc cu cerul, cu cântul de cocor.

 

Sub ochii mei se-ntinde un infinit de moarte,

O mare misterioasă și colorată foarte.

Am aripi sau nu am, pășesc sau nu pășesc,

Nici nu mai știu pe unde picioarele-mi foșnesc,

Dar când m-afund în taine, mai mult mă regăsesc.

 

Un nor retează raze, alimentând băltoace,

Un viu cârd de umbrele zorește să se joace;

Pe-un fond de glasuri joase și convorbiri de soi,

Pantofi lucioși de piele se-afundă în noroi

Și-n frunzele-ofilite și înmuiate-n ploi.

 

Îmi turtesc iute nasul, lipindu-l de fereastră,

Zgâindu-mi sus, la picuri, privirea cea albastră…

Să mă alătur vreau, măcar pentru-o secundă,

Mulțimii care curge, undă dupa undă,

Să iau de coarne toamna, să mai rezist o rundă.

                                                                           T.

 

Saluuuut! De data aceasta m-am lăsat inspirată de toate poeziile și descrierile superbe ale toamnei care au invadat internetul. Sper din suflet ca și versiunea mea să-i inspire pe alții.

Vă urez tuturor o toamnă spornică și rodnică! 🙂

Reclame

15 gânduri despre „Versiunea mea de toamnă

Adăugă-le pe ale tale

  1. ” Când SOARELE tomnatic agale se ridică ”
    Pe mine mă cuprinde un sentiment de frică,
    Căci, știu deja că ZIUA se face și mai mică,
    Iar din CER, în loc de ploaie pică,
    FULGI de nea ce-l bucură tare pe copilul Gică ! 🙂
    Sincer, POEZIA ta mi-a stârnit MUZA,
    Și , te rog să-mi accepți scuza,
    Că pe la tine nu am mai venit,
    Din cauză c-am fost tare răcit ! 🙂
    O TOAMNĂ la fel de frumoasă ca și poezia de față ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, vitamina C stimulează foarte tare imunitatea! Mereu m-am ferit de răceală cu ea și hidratare intensă, iar dacă deja apucă răceala să își intre în drepturi, o doză mai mare de vitamina C mă pune mereu pe picioare. (vitamina C poate favoriza litiaza renală, adică pietrele la rinichi, când e luată în doze mari, așa că, pentru a preveni orice fel de neplăcere, în perioada cu cura de vitamina C se bea foarte multă apă!)
      La mine și la cei din anturajul meu funcționează. Sper să vă ajute și pe dumneavoastră, că e o precauție la îndemână.☺

      Apreciază

      1. Iată și răspunsul! Am început să consum fulgi de grâu germinat, în speranța descoperirii unui complex de vitamine și minerale, în stare de conservare naturală, care prin colaborare, vor produce efecte benefice microbiotei. și, sper, că o microbiotă mulțumită, să-mi răspundă în reciprocitate. Ce porere ai, meddartis? Neștiind,m dacă ești fată sau băiat, închei, cu salutări amicale!:)

        Apreciază

      2. Beneficiile grâului germinat sunt bine cunoscute și popularizate în întreaga lume. Sunt convinsă că este un obicei foarte sănătos, atât din punctul de vedere al homeostaziei energetice și celulare (niciodată nu poți fi prea grijuliu cu propriile celule 🙂 ), cât și din punctul de vedere al reglării tranzitului. Fibrele stimulează tranzitul intestinal și absorb apa, favorizând astfel o activitate intestinală sănătoasă și, prin urmare, o microbiotă echilibrată și fericită. (Obs: vă felicit pentru interesul și tentativa de a păstra o microbiotă sănătoasă! Nu mulți cunosc importanța ei imensă. Ca fapt divers, dacă colonul unui individ slab se sterilizează și apoi repopulează cu microbiota unui om obez, persoana va începe să ia proporții, ceea ce ne arată că aceste microorganisme au o implicare mult mai profundă în toate mecanismele bolilor contemporane decât am crede noi).
        Vă înapoiez salutările amicale!
        Multă sănătate!

        Apreciat de 1 persoană

      3. Cucerit, și îndatorat,pentru răbdarea sfatului. Am însă o rezervă , indusă tot de lecturi, asupra unor eventuale consecințe nocive, ale glutenului, asupra organismului uman. Iar lecturile, vorbesc fie de cercetări incipiente, fie de necunoașterea efectelor asupra viului uman. Cu prietenie, și aură perfectă! Onu 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      4. Iertați-mă că am răspuns atât de târziu!
        Glutenul este considerat a avea efecte nocive în principal prin prisma influențării autoimunității (se consideră că gliadina, proteină mică din gluten, poate traversa mucoasa intestinală; odată ajunsă în sânge, are proprietăți antigenice – adică stimulează în organism sinteza de anticorpi (alte proteine cu rol imunitar) antigliadinici; ei bine, acești anticorpi antigliadinici se condideră că ar interacționa încrucișat cu diverse structuri normale ale corpului uman, antrenând inflamații și distrucții, declanșând boli autoimune).
        Eu cred că nu aveți de ce să fiți prea precaut cu grâul germinat, deoarece cantitatea de gluten din el este infimă.
        În general, glutenul se găsește într-un spectru extrem de larg de alimente, nu doar în făinoase, așa că excluderea lui din alimentație ar fi teribil de dificilă și nenecesară. Fiind proteic, are o importanță foarte mare și benefică în alimentație.
        Excepția ar fi boala celiacă (enteropatia glutenică = intoleranța la gluten), când consumul de gluten este asociat cu atrofie mucoasei intestinale și manifestări severe. Boala se poate complica cu inflamații și chiar limfom MALT. Atunci da, consumul de gluten este strict interzis!
        Aș mai pune pe lista de excepții (cu plus minus) sensibilitatea la gluten, care nu este tocmai o intoleranță, însă pacienții au manifestări neplăcute digestive sau sistemice după consumul de gluten, așa că mai bine se abțin.
        Aștept mai multe studii relevante care să indice spre o dietă perfectă. Până atunci, susțin echilibrul în toate. O viață echilibrată este rețeta cea mai sigură spre sănătate.
        O săptămână frumoasă! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      5. Nu știu, cu cine am onoarea, dar sunt copleșit, realmente. Excepție,specialitate medicală. Sau poate Chimia alimentară, din Galați ?Când ai senzația că ai descoperit astfel de persoane, tendința devine de prietenie de nezdruncinat! Mulțumesc în mod deosebit!
        NB.Chiar mă bate ideea unui regim alimentar,cu perspectiva înlăturării depozitelor din vasele cerebrale, din zona occipitală.Mulțumesc, iarăși! Onu
        🙂

        Apreciat de 1 persoană

      6. Ah, nu. Spuneți cuvinte mult prea mărețe. Sunt o simplă studentă la medicină și mă străduiesc să ajut cum pot, din ce informații am acumulat până acum. Cu mare drag!
        Cât despre regimul alimentar care ar putea să ducă la înlăturarea depozitelor din vasele cerebrale, din zona occipitală, trebuie să mărturisesc că nu am auzit despre această posibilitate, dar sunt cam sceptică în această privință.
        Ateroscleroza (depunerea de colesterol în pereții vaselor arteriale) este un proces fiziologic, care se accentuează pe măsura înaintării în vârstă. Într-adevăr, alimentația poate influența într-o anumită măsură procesul, atât prin modularea cantității de colesterol din sânge, cât și prin contribuțiile asupra metabolismului celular, inflamațiilor și altor patologii (diabet, hipertensiune) care influențează aterogeneza. DAR mă refer la influențarea aterogenezei globale, nu dintr-o anumită zonă. Nutrimentele din alimente se distribuie în întreg fluxul sangvin, din tot organismul, nu doar dintr-o zonă.
        Mă gândesc că aveți deja ceva în minte, dar ofer câteva sugestii de alimente care sunt considerate a scădea colesterolul: cele care conțin „grăsimi bune”: avocado, ulei de măsline, migdale, nuci, alimentele îmbogățite cu fitosteroli, apoi roșiile, afinele, ciocolata neagră, fulgii de ovăz, ceaiul verde, vinul ROȘU.
        Desigur, poate cea mai importantă măsură luată în direcția unei diete hipocolesterolemiantă este evitarea unui stil de viață nesănătos: sedentarism, fast-food, brânzeturi animale grase (cele slabe sunt: brânza de vacă, mozzarella și urda), prăjelile, excesul de alcool și dulciuri rafinate.
        În final, repet ce susțineam zilele trecute: o dietă echilibrată îmi pare cheia cea mai sigură spre o viață atât sănătoasă cât și fericită deopotrivă.
        Multă sănătate și o seară frumoasă!! 🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns la World of Solitaire Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: