Când iubitul ți se-nsoară

Plângi in voie, fată dragă,

Varsă-ți oful, fă-l pârâu

Și-apoi fă-ți deasupra pod;

Și de vezi că nu-l poți trece,

Las-un prieten să te tragă,

Că-i târziu, e prea târziu

Să mai poți aduce rod

Într-o inimă prea rece.

 

Plângi în voie, fată tristă,

Că al tău iubit se-nsoară

Și din lacrimi fă-ți un leac

Să-ți lipești inima frântă…

Da, speranțe mai există!

Nu-ți lăsa râsul să moară

Că durerea nu e-n veac,

Dar iubirea este sfântă.

 

Plângi în voie, fată bună,

Dar să plângi de bucurie!

Că dacă se-nchide-o ușă

Sigur alta se deschide;

Și-ai să simți, privind la lună,

Că nădejdea îți învie

Pic cu pic inima moartă,

Ran-adâncă ți-o închide.

 

Plângi in voie, fată dragă,

Că lacrima naște zâmbet

Și-undeva în astă lume

Ți-a zâmbi ‘napoi iubirea

Și de mân-o să te tragă

Și-o sa fiti un singur cuget;

Ți-am mai spus și ți-o voi spune:

Plângi, dar nu-ți uita menirea;

Plângi, dar nu-ți călca simțirea,

Nu călca pe al tău suflet,

Că îl el stă nemurirea.

                                 T.

 

Saluuut! O nouă poezie pentru un suflețel frânt. Pentru unul pe care îl cunosc, dar și pentru multe altele pe care nu le cunosc și care au nevoie de înțelegere și încurajare. Poate chiar pentru al tău. Poezia e ca o pomadă pentru inimile rănite, nu crezi? Ei bine, orice ar însemna poezia pentru tine sau pentru mine, o deziluzie de aceste proporții este extrem de greu de depășit. În palmele cui îți așezi inima, asta nu prea poți să alegi. După ce ți-ai dăruit-o, chiar dacă te străduiești să o iei înapoi, probabil o pierzi din ce în ce mai tare. Se spune că mintea nu e mereu unde e inima, dar eu nu sunt de acord. Odată ce inima ta aparține cuiva, toate gândurile o urmează. Să iubești este extraordinar, dar îți trezește o poftă și mai extraordinară de a fi iubit înapoi. Ei bine, poezia asta este pentru toate cazurile în care acest lucru nu se întâmplă.

Ție, persoanei care plânge noapte de noapte, persoanei care își simte inima în gât ca un nod dureros de fiecare dată când vede persoana pe stradă, persoanei care nu își poate scoate imaginea lui/ei din minte, persoanei care crede că nu are să treacă niciodată peste asta, îți spun: plângi, eliberează-te de frâiele durerii, regăsește-ți inima rătăcită și, apoi, întocmai ca un phoenix, renaști din propria cenușă. Fii liberă! Preia frâiele propriei vieți!

Totul se întâmplă cu un motiv. Poate ți se pare nedrept, poate nu înțelegi de ce nu iese totul cum îți dorești, dar tocmai acesta este farmecul vieții. Îți demonstrează la fiecare pas că cele mai uimitoare lucruri care ți se întâmplă sunt cele pe care nu ți le-ai fi imaginat vreodată! Mai mult, ele se ivesc în calea ta întocmai la momentul oportun. Doar… ai încredere și răbdare. Toate rănile se vindecă. Și iubirea nu rămâne niciodată ascunsă prea mult timp. Nu-ți baricada poarta inimii, da?

 

 

Reclame

17 gânduri despre „Când iubitul ți se-nsoară

Adăugă-le pe ale tale

      1. Haha. Când vine vorba despre cuvântul scris, acesta poate fi măreț în foarte multe feluri, mai ales din pricina faptului că e receptat diferit de fiecare suflet în parte. 🙂

        Apreciază

  1. Lasă, îți scoți tu necazul, când nevoit, îți va cerși puțină
    sănătate.
    Îi vei răspunde, că se putea face ceva, din momentul X/al plecării lui/, dar acum, este prea târziu. Între timp, boala netratată, l-a măcinat, ireparabil!
    Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns la Ioan M. Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: