Când cerul negru este
Și-anunță grea furtună,
De nimic nu mi-e teamă,
Căci tu mă ții de mână.
Pe munți, pe nalte creste,
Pe ger sau vreme bună,
Pot să zburd fără teamă,
Căci tu mă ții de mână.
Cu ochii-n zări celeste,
Scăldată-n alb de lună,
Aș dansa fără teamă,
De tu mă ții de mână.
Pe dedesubt sau peste
Oceane care tună,
Eu nu cunosc vreo teamă,
Când tu mă ții de mână.
E-o trainică poveste
Ce-n depărtări răsună.
O strigăm fără teamă,
Ținându-ne de mână.
Dar am să-ți spun o veste,
Ce-n piept mi se adună:
Îmi este tare teamă
Să nu mă ții de mână…
T.
MeddArtis 
Iubirea nu cunoaste frică, teamă, lipsuri. Se simte, nu trebuie să facem nimic special. Imi place cum scrii.
ApreciazăApreciază
Îmi place foarte mult să scriu despre iubire. Mulțumesc mult pentru aprecieri! Și mie îmi place cum scrii! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, ce dulceață! Dar ce sentiment! Foarte expresivă! Se vede că scrii ceea ce simți. Sau, mai degrabă, se simte. Simțirea e cea pe care o sensibilizezi cu atâta dibăcie. 🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce drăguță ești! Mii de mulțumiri pentru cuvintele calde pe care mi le spui! Ai dreptate. Scriu exact ceea ce simt. Cred că acesta e farmecul poeziei: nu prea pot fi scrise poezii reci. Versurile, vrând-nevrând, storc toată seva emoțională de care dispune poetul în acel moment. Și mă bucur nespus de mult că o simt și alții! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană