Sute de ochi flămânzi
Mi se înfig în carne.
Să mă chircesc îmi vine,
Să mă scufund domol,
Să nu-mpart niciodată
Din punga mea de taine,
Să tac, înfricoșată,
Chiar dacă știu mai bine.
Mă sfredelește graba,
Scurtându-mi vitejia,
Mă sfâșie căscații,
Râzând de trupu-mi gol,
Deși ascuns de haine.
Ce sublime tentații,
Ce tragică povață,
Ce minunată dramă!
Observ că-n astă viață
Nu poți să spui cuvinte
Al căror sens învață…
Iar dacă te încumeți,
Când sufletul te-ndeamnă,
Să te ridici cuminte
Și să-nfrunți vijelia,
Atunci să iei aminte,
Câte urechi ciulite
Și minți mai destupate
Ți se aștern în față.
T.
MeddArtis 