Discurs

Cu ochii in tavan și cu un nod in gât,

Strâng mâna hotărâtă pe surdul microfon.

Încerc sa deschid gura – nu iese niciun ton.

Cât poate fi de rău? I-o vorbă și atât.

 

Nu mă-nțelegeți prost! Nu e că n-am de zis!

V-aș spune tare mult, că mult iubesc cuvântul,

Dar ochii tuturor îmi taie iute-avântul,

Că nu-i totuna vorba cu cuvântul scris.

 

Îmi curg pe tâmple broboane de sudoare,

Mă pierd printre cuvinte, parcă văd stele verzi,

Eu – frunza tremurândă, să vezi și să nu crezi!

Mă duc pe copcă. Ce mi se-ntâmplă oare?

 

Cu fruntea aplecată și cu un gol în piept,

Încerc sa îmi trezesc mintea cea amorțită,

Da, sunt timorată, dar nu voi fi oprită,

Căci tot ce am de spus este onest si drept.

 

Mi se ivește-n trup curajul de-altădată,

Strâng mâna hotărâtă pe microfonul brav,

Cu foc în piept și-n fire, încep să vorbesc grav.

Sunt doar un trecător, un scrib. Sunt doar o fată.

 

Ta daaa! Asta e prima poezie de pe blog, dar nici pe departe prima pe care am scris-o. Am numit-o „Discurs” pentru că face referire la trac, la vorbitul pe scenă, la un monolog public, însă este, în același timp, un fel de prolog, ca să zic așa, al blogului. Treaba e că internetul e arhiplin de poezii. Eu o știu, tu o știi, toată lumea o știe. Mai mult, niciodată nu am avut curajul să arăt lumii ce scriu eu. De ce? Simplu. Pentru că nu credeam că este suficient de bun. Nu credeam că merită să fie văzut și citit. DAR ghici ce! La fel cum arăt în poezia de mai sus, odată și odată vine și momentul în care fie alegi să faci, fie alegi să taci. Eu am prins curaj și am ales să fac.

Nu am să obosesc niciodată să îl citez pe Robin Williams, atunci când rostește cuvintele magice:

„We don’t read and write poetry because it’s cute. We read and write poetry because we are members of the human race. And the human race is filled with passion. And medicine, law, business, engineering, these are noble pursuits and necessary to sustain life. But poetry, beauty, romance, love, these are what we stay alive for.”

Poezia nu e „draguță”, nu e siropoasă, nu e pentru blegi. Cu câțiva ani în urmă, oamenii se întâlneau și-și împărtășeau creațiile. Bărbați, femei, cu toții erau însetați de cuvânt. Acelea, drag cititor, erau perioadele cele mai înfloritoare ale culturii unei civilizații.

Așadar, te aștept cu drag să împărtășești cu mine creațiile tale și să-mi spui dacă ale mele se pliază pe stările și experiențele proprii. În fond, nicio poezie nu se aseamănă cu o alta, la fel cum fiecare suflet este un unicat.

Ia aminte: „Poeții sunt inima umanității”. Eugene Ionesco

T.